„Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.” Iacov 1:14
Jenica avea o problemă cu cinstea. Sau mai bine zis avea o problemă cu necinstea. Adică, spus pe șleau, ea era o escroacă, o hoață, și o mincinoasă. Dar într-o zi ea s-a întâlnit cu Acela al cărui intim prieten în viața Sa pe acest pământ a fost un hoț, și ea a început să cunoască pe acest Om. Ea s-a convins în privința furtului, dar mai mult decât asta, ea s-a convins că trăise o viață de răzvrătire față de Dumnezeu. Ea a început să înțeleagă câte ceva din dragostea și acceptarea lui Dumnezeu, chiar și pentru hoți, și că ea avea nevoie de Isus. Ea s-a predat lui Dumnezeu, și a fost convertită.
Într-o zi Jenica era într-un magazin. Ajunsă în fața vitrinei cu săpunuri, a văzut că cineva lăsase acolo un cărucior de magazin cu o poșetă în el. Poșeta era deschisă și chiar la gura ei se răsfăța un portmoneu dolofan. Ispita! Nu este nici un păcat să fii în apropierea unei poșete nepăzite. Până aici, Jenica nu făcuse nimic rău.
Ea și-a dat seama imediat că aceasta era o ispită. Ea a constatat că aceasta era o ocazie de aur ca să fure banii cuiva. Dar această realizare nu constituia încă păcat. Recunoașterea ispitei nu constituie un păcat. Isus însuși a recunoscut momentele în care era ispitit, și El nu poate fi numit un păcătos. Așadar nici Jenica încă nu păcătuise.
De aici încolo istorisirea noastră poate urma pe două căi. Dacă Jenica este dependentă în acele momente de puterea lui Dumnezeu și este stăpânită de El, ideea furtului îi va părea respingătoare. Ea va câștiga biruința în mod spontan.
Dacă ea însă depinde numai de puterea ei în acel moment, înlăuntrul ei ea va spune: „Ce ocazie nemaipomenită!” Ea va consimți în mintea ei la ispită. Și va face repede un plan. „Se vede oare cineva împrejur? N-am decât să întind mina, să apuc portmoneul și să-l bag repede în buzunarul de la palton…” Dacă ea își va aduce sau nu la îndeplinire aceste planuri depinde în mare măsură de capacitatea ei de voință, și de puterea de stăpânire pe care o poate mobiliza. Ea însă deja a păcătuit când a consimțit la păcat în mintea ei. Indiferent de acțiunea pe care o întreprinde, ea deja a păcătuit. Adevărata biruință vine numai dinlăuntru, când înlăuntrul nostru locuiește Dumnezeu, și când noi suntem în dependență totală de puterea Lui, și nu de puterea noastră.
