„Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut” Ioan 3:11
Imaginaţi-vă o scenă din tribunal. Se aduce deţinutul. Apoi procurorul şi avocatul apărării îşi iau locurile. Judecătorul intră, şi curtea este în sesiune de lucru. Primul martor este chemat la bară. El depune jurământul, şi îşi ia locul în scaun. Întrebările încep.
– Unde ai fost în noaptea de 27, la ora 10 seara?
Tăcere.
– Te-am întrebat, unde ai fost în noaptea de 27?
Tăcere.
Şi judecătorul exclamă: – De ce nu răspunzi la întrebare?
– Să ştiţi, spune martorul în sfârşit, că eu socotesc că a fi un martor mut este suficient. Ar trebui să fie clar pentru toţi, ce simt eu în legătură cu acest caz, prin simplul fapt că sunt prezent în această sală, şi cred că aceasta ar trebui să fie suficient. Nu mă simt deloc în largul meu dând răspuns la întrebări. N-aş vrea să dau vreun răspuns greşit. Prefer să fiu un martor mut.
Judecătorul eliberează pe „primul martor” şi cheamă pe următorul. Al doilea martor depune jurământul, şi-şi ia locul pe scaunul martorului. Judecata începe.
– Unde ai fost în noaptea de 27, la ora 10 seara?
– Acasă în pat.
– Ai văzut sau ai auzit ceva neobişnuit?
– Nu, nu numai că am fost în pat dar perdelele erau trase, radioul cânta, luminile erau stinse iar eu eram adormit cu capul pe pernă. Ca atare nu puteam să văd sau să aud nimic!
– Şi vrei să spui că eşti martor?
Majoritatea creştinilor de astăzi sunt ca aceşti doi martori. Fie că ei sunt hotărâţi în mod deliberat să rămână martori muţi sau dacă nu, n-au nimic personal de spus. Din această cauză mărturisirea lor pentru Hristos este ineficace. Numai când noi suntem în mod personal şi direct în legătură cu Domnul Isus, vom avea o mărturie personală de dat, şi o vom da – prin influenţa noastră, dar şi prin cuvintele noastre – devenind astfel martori efectivi pentru El.
