„Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele?” Osea 11:8
Dacă te-ai îndoit vreodată despre dragostea Tatălui nostru ceresc, priveşte la Isus, care a venit să ni-L descopere. Îl vezi pe Isus călătorind pe un măgăruş, îndreptându-Se spre porţile cetăţii. El priveşte peste coama dealului înspre oraşul din vale, şi izbucnind în plâns declară: „O, Ierusalime, Ierusalime. Cum aş putea să renunţ la tine?” „Dacă vom înţelege puţin din strălucirea Aceluia care ne-a iubit atât de mult, atunci vom putea pricepe ceva din durerea întrebării: Cum să te predau?” Şi ca rezultat inimile noastre vor fi atrase în dragoste şi serviciu pentru cei din jurul nostru, pentru a încerca să aducem pe câţi mai mulţi posibil la punctul de a accepta mântuirea oferită de Dumnezeu.
Pe măsură ce privim frământările acelora pe care-i iubim, şi ne dăm seama de marele preţ care a fost plătit pentru ei, atunci nu va mai conta cât de buni sau răi sau încăpăţânaţi sunt ei. Atunci nu vom mai băga în seamă faptul că ei au un caracter aspru sau dificil. Doi oameni s-au întâlnit în oraş într-o zi. Unul dintre ei avea un fiu care-i făcea tot felul de necazuri. Celălalt i-a zis: „Dacă acest copil ar fi fost fiul meu, demult l-aş fi dezmoştenit.”
Tatăl acelui copil a declarat: „Şi eu aş fi făcut la fel cu copilul tău. Dar nu aş face aşa cu copilul meu.” Pur şi simplu nu poţi abandona pe aceia pe care-i iubeşti. Sunt mulţi părinţi, învăţători, rude şi prieteni astăzi care ştiu ce înseamnă acest adevăr.
Uneori noi zicem oamenilor: „Eşti responsabil pentru această persoană”, dar ei s-ar putea să nu simtă nici o responsabilitate. Uneori noi încercăm să punem o povară grea pe oameni în ceea ce priveşte răspândirea Evangheliei. Noi spunem: „Du-te şi oferă-te garanţie pentru cei din cartierul tău. Eşti responsabil pentru cutare şi pentru cutare. Dacă ei vor fi pierduţi într-o zi, sângele lor se va cere din mâna ta.” Dar o astfel de atâtudine îi va face pe oameni să se simtă vinovaţi şi ei nu vor avea nici o plăcere să se angajeze în lucrarea Evangheliei.
Câteodată auzi pe cineva întrebând: „Cât timp trebuie să mă rog pentru ca cineva să fie mântuit?” Aceasta este o întrebare fără rost. Iubirea nu pune astfel de întrebări. Iubirea continuă să pledeze şi să mijlocească pentru că nu poate face altfel, pentru că nu este în stare să suporte gândul de a renunţa la cineva. Iubirea nu cunoaşte cuvântul „destul”.
