„Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3:2
Ţi-ar plăcea să-ţi poţi trăi din nou viaţa? Cei mai mulţi oameni ar zice: „Bineînţeles că da. Sunt multe lucruri pe care le-aş face altfel.” Nu. Ţi-ar place să-ţi trăieşti viaţa din nou în felul în care ai trăit-o fără să schimbi nici o parte a ei? Cu cât cineva a văzut mai mult din ceea ce viaţa are de oferit în această lume, cu atât vine mai repede răspunsul: „Nu, mulţumesc.”
Aceasta fiind o realitate, una din cele mai mari speranţe pe care o avem este de a vedea cerul. A accepta mântuirea pe care Dumnezeu ne-o oferă, şi a ajuta pe alţii s-o accepte, este scopul cel mai important pentru care suntem aici. Nu eşti tu mulţumitor astăzi pentru că avem un cer în care să credem?
Sunt mulţi oameni care nu cred în cer ca fiind un loc real. Dar doctrina cerului, ca loc real, este o doctrină biblică în care adventiştii de ziua a şaptea cred cu tărie. Dacă cerul ţi se pare ireal, probabil aceasta se întâmplă pentru că Isus însuşi este ireal pentru tine. Un sceptic a zis odată unui băiat care credea în existenţa cerului: „Şi ce faci dacă ajungi în cer, şi Isus nu este acolo?” Băieţaşul a răspuns: „Unde este Isus, acolo este cerul.” Dacă Isus este real, cerul este de asemenea real.
Este Isus o realitate? Cei mai mulţi oameni cred că El a fost o realitate până la momentul înălţării. De aici încolo unii au probleme în a crede că Isus mai există ca o realitate. Dar învăţătura biblică ne spune că Isus este o realitate şi după înălţare. În Luca 24:39, ucenicii credeau că erau în prezenţa unui duh, iar Isus le-a zis: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” Toma nu putea să creadă, dar Isus i-a zis în Ioan 20:27: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea.” Şi Toma a răspuns: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus este o realitate şi după înviere aşa cum a fost şi înainte de înviere.
Adăugaţi la toate acestea cele scrise în 1 Ioan 3:2: „Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că-L vom vedea aşa cum este.” Noi vom fi ca Isus atunci când El va reveni. Şi pentru că Isus este o realitate, când noi Îl vom vedea faţă în faţă, veşnicia va deveni pentru noi o realitate. Cerul nu va mai fi ceva vag, un loc mistic; el va fi o realitate.