„Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” Luca 20:18.
Ce fel de criză este cea impusă de predarea voinţei? Pe baza experienţei personajelor biblice, vom presupune că predarea absolută va fi o criză uriaşă pentru cei care au căzut la testele impuse de crize mai mici.
Acest principiu este adevărat pentru viaţă în general. Dacă un copil nu reuşeşte să înveţe tabla înmulţirii, el va da peste o criză mult mai mare când va ajunge la matematica ce se predă în liceu. Dacă un paraşutist nu a practicat sărituri la sol, el va trece printr-o criză extraordinară când va trebui să sară de la 3000 de metri şi pilotul îi va spune: „Sări”! Scufundarea în ocean va determina o mare criză pentru persoana căreia îi este teamă să intre în cada de baie.
Tânărul care caută metode de a folosi telefonul fără să cheltuiască bani sau care se autoserveşte din magazine fără să plătească la casă, are mari şanse să ajungă la tribunal sub acuzaţia de a fi comis călcări de lege mult mai serioase. Un copil nu ajunge de la leagăn la banca acuzării într-o singură fază. Motivul pentru care Avraam s-a găsit într-o mare criză atunci când a urcat cu Isaac pe munte a fost că el căzuse la teste mai mici. Motivul pentru care Petru, după ce a tăgăduit pe Domnul Isus, s-a aruncat cu faţa în ţărină în grădina Ghetsemani, dorind să moară, a fost că el căzuse la probe mai mici anterioare. În Hristos Lumina Lumii, pagina 382, ni se spune că dacă Petru ar fi învăţat lecţia pe care trebuia să o înveţe în teste mai mici, el n-ar fi suferit insuccesul atunci când a dat piept cu marea încercare.
„Dumnezeu îi instruieşte pe copiii Săi în fiecare zi. Prin împrejurările vieţii zilnice, El îi pregăteşte pentru a-şi putea juca rolul pe scena mai mare pe care Providenţa o are pregătită pentru ei. Modul în care întâmpinăm micile încercări va determina dacă vom fi biruitori sau vom fi înfrânţi în marea luptă a vieţii.” Ibid.
Există o serie de mici evenimente, toate bazate pe acelaşi subiect: Mă voi încrede eu în Dumnezeu, sau în mine însumi? Dacă continui să mă poticnesc şi să cad în micile teste, pot să-mi fac deja planuri pentru o mare luptă cu un înger într-o noapte, la pârâul Iaboc. Dacă eşti curios să ştii cum vei ieşi din marea criză, ia aminte la modul cum ieşi din micile încercări ale fiecărei zile, şi vei avea răspunsul.