„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” 1 Corinteni 15:57
O persoană care este preocupată de comportarea sa exterioară, care caută biruinţa, care urmăreşte să-şi schimbe viaţa, poate deveni foarte uşor adeptul mişcării harismatice de astăzi. Această mişcare oferă o viaţă schimbată în mod rapid şi cu uşurinţă. Nu mai ai de luptat cu îngerul la pârâul Iaboc. Poţi merge în locuri unde cineva îşi pune mâinile pe capul tău, apoi fiori plăcuţi trec prin corpul tău şi ai şi dobândit biruinţa, pe loc. În biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, dat fiind interesul pentru o viaţă de biruinţă, mulţi membrii sunt expuşi unui astfel de risc. De ce? Pentru că mulţi, în timp ce învaţă că o viaţă schimbată este importantă, nu înţeleg că relaţia şi comuniunea şi dependenţa de Isus este singura cale pe care o schimbare adevărată poate avea loc.
Dacă aş fi în pielea lui Satana, cred că aş fi destul de binevoitor să slăbesc presiunea ispitelor pentru o anumită persoană, dacă făcând aşa aş câştiga controlul asupra acelei persoane. Sună ca un târg bun, nu-i aşa? Creştinul care vede în creştinism o chestiune de ordin comportamental, va fi o pradă sigură pentru o astfel de capcană.
Dar acela care este hotărât să se bazeze numai pe o strânsă legătură de credinţă cu Hristos, care îşi dă seama că în aceasta constă secretul unei vieţi de creştin adevărat, nu va depinde de manifestarea unor schimbări extraordinare şi neaşteptate.
Este adevărat că Duhul Sfânt lucrează la schimbarea vieţilor noastre. Duhul Sfânt poate aduce într-adevăr biruinţa. El săvârșește multe lucruri minunate, şi acţiunea Sa vizibilă va continua să crească în amplitudine către sfârşitul istoriei acestui pământ. Când atribuim o lucrare lui Dumnezeu sau altei puteri, judecata noastră trebuie să se bazeze în mod temeinic pe Scriptură, interpretată pe baza unei legături vii şi continuie cu Dumnezeu. O viaţă schimbată nu dovedeşte nimic. Ceea ce contează este cine a schimbat-o şi pentru care motiv. Ceea ce noi considerăm a fi o viaţă schimbată, poate privi numai exteriorul. Noi nu cunoaştem inimile şi de fapt nu trebuie niciodată să devenim mai interesaţi în biruinţa asupra păcatelor noastre decât în Isus. Când ne concentrăm atenţia la El, viaţa schimbată de care avem nevoie va fi apare în mod spontan, ca rezultat inevitabil al legăturii cu Hristos.
