„Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni El ne-a mântuit..” Tit 3:3.4
Vă bucuraţi că s-a arătat bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu? „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou, şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.” (Tit 3:5-7). Ni se prezintă aici un tablou minunat al izbăvirii de păcat, izbăvire care este la îndemâna oricăruia care crede. Acest pasaj descrie lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt, înnoirea săvârşită de Duhul lui Dumnezeu, şi lucrarea de transformare pe care Duhul Sfânt o face în vieţile noastre.
Se pot oare înfăptui toate aceste lucrări numai printr-o singură acceptare a lui Hristos la un anumit moment din viaţă? Este oare îndreptăţirea tot ceea ce contează, sau are şi sfinţirea un rol în mântuirea noastră? Aflăm răspunsul în cartea My life today, pag. 313: „La convertire, mântuirea sufletelor nu este încă înfăptuită pe deplin. Alergarea de abia începe; o luptă arzătoare stă în faţa credinciosului, şi care este această luptă? ‘Luptă-te lupta cea bună a credinţei’… Nu poţi fi scutit de această luptă. Ea durează atâta vreme cât durează viaţa.” Deşi lucrarea Duhului Sfânt pentru regenerarea noastră este o lucrare extraordinară, ea nu înseamnă totul. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa creştinului are tot atât de multă importanţă în procesul mântuirii cât are şi lucrarea care a fost săvârşită de Hristos pe cruce. Mântuirea cuprinde amândouă aceste aspecte. Unul din aceste aspecte se referă la păcatele noastre trecute, iar celălalt este mântuirea noastră de păcatele care sunt încă prezente în viaţa noastră. Si noi avem făgăduinţa că în cele din urmă vom fi izbăviţi din această lume a păcatului. Toate acestea se săvârşesc prin Hristos, şi totul vine prin credinţă.
Ce se întâmplă la convertire? Odată cu naşterea noastră din nou, noi primim o schimbare de atitudine faţă de Dumnezeu care este de o natură supranaturală, şi care înseamnă dobândirea unei noi capacităţi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu (Hristos Lumina Lumii, pag. 189). Atunci ni se dă echipamentul esenţial pentru momentul startului, dar acesta nu este sfârşitul vieţii creştine ci de abia începutul ei. Pe măsură ce noi începem să luptăm lupta credinţei, căutând pe Isus în fiecare zi, după ce Duhul Sfânt şi-a făcut lucrarea de convertire în viaţa noastră, tot El ne va conduce într-o umblare zilnică cu Hristos.
