„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8:26
Duhul Sfânt se roagă pentru noi. A treia persoană a Dumnezeirii este implicată în lucrarea de mijlocire pentru noi. El este de partea noastră. El este Prietenul nostru. Isus este de asemenea Mijlocitorul nostru. În Evrei 7:25 ni se spune că: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Cum poţi fi pierdut când ai pe Isus şi pe Duhul Sfânt rugându-se şi mijlocind pentru tine? Având toată această forţă de partea noastră, trebuie să fie multă încăpăţânare în inima omenească pentru ca cineva totuşi să ajungă să fie pierdut.
Dumnezeu a făcut în aşa fel încât să fie greu să fim pierduţi. El doreşte ca fiecare din noi să venim la El şi să avem viaţă veşnică. El vine în întâmpinarea oricărei nevoi pe care o avem. Singurul motiv pentru care o persoană ajunge să fie pierdută este îndărătnicia sa şi rămânerea în acea stare. Doar propria sa împotrivire! Să nu uităm faptul că singurul lucru necesar pentru mântuire este de a nu ne împotrivi forţelor atotputernice ale cerului. Dacă noi nu ne împotrivim, vom fi atraşi la Isus. Eu nu vreau să mă împotrivesc. Care este hotărârea ta?
Dumnezeu ne invită să fim fii şi fiice ale Sale, să-L acceptăm pe El ca Tată al nostru. Isus şi Duhul Sfânt sunt una cu Tatăl în încercarea lor de a ne atrage la aceea legătură mântuitoare cu Dumnezeu. Ei lucrează împreună pentru a ne convinge de iubirea Lor.
Duhul Sfânt este numit Mângâietor. Ai avut vreodată nevoie de mângâiere? Ai căzut vreodată pe când erai copil, julindu-ţi genunchiul, dorind ca mama să-ţi mângâie durerea? Ai fost vreodată întristat, şi un părinte sau un frate sau soră, sau prieten te-au mângâiat şi încurajat? Duhul Sfânt este lângă tine astăzi ca să-ţi ofere mângâiere şi ajutor, şi ca să te conducă la Isus. În viaţa de fiecare zi, în bătăliile cu vrăjmaşul, în timpuri de descurajare, El este mereu alături de tine ca să-ţi ofere mângâiere. Când se întâmplă să fii înfrânt şi rănit în această bătălie, temându-te că Dumnezeu nu te-ar mai putea ierta. Duhul Sfânt este lângă tine. El este alături de tine chiar acum.