„S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” Fllipeni 2:8
Astăzi vom studia din nou textul de ieri pentru că sunt multe învăţături în aceste câteva cuvinte.
Pe vremea lui Hristos, crucificarea era folosită de către romani ca un mijloc de descurajare a călcării legilor imperiului. Călcătorii de lege erau răstigniţi în locurile publice cele mai frecventate pentru a fi văzuţi de câți mai multi cetăţeni. Contrar celor înfăţişate în diverse tablouri, condamnaţii nu erau înveşmântati nici măcar cu un petec de ţesătură.
Există dovezi că condamnaţii erau culcaţi pe crucea aflată la orizontală. Un piron era înfipt deasupra călcâielor, între tendonul lui Achile şi muşchi şi apoi în lemnul crucii atât de adânc că, în unele cazuri, au fost descoperite morminte care, pe lângă corpul răstignitului, conţineau şi bucăţi mari de lemn care fuseseră smulse din cruce atunci când cadavrul fusese dat jos.
După înfigerea pironului de la picioare, victima, care pentru operaţiunea amintită fusese culcată pe o parte, era acum întoarsă pe spate, şi alte două piroane erau înfipte prin cele două încheieturi ale palmei în braţele crucii. Dacă vei încerca să stai numai lipit de perete, cu picioarele sucite în poziţia descrisă, după scurt timp vei avea crampe musculare. Şi ca şi cum aceasta n-ar fi fost destul, în unele cazuri un soldat mai sadic mai înfigea un alt piron şi în organele genitale ale victimei.
În continuare crucea era aşezată într-o groapă pregătită mai dinainte. Trecătorii şi mulţimea priveau scena îndeaproape. Gândeşte-te la Isus cel răstignit de aceia pe care îi crease şi pe care venise să-i răscumpere.
Dar un lucru şi mai groaznic s-a petrecut la Golgota. Ni se relatează că suferinţa provocată lui Isus de povara păcatelor întregii lumi era atât de grozavă încât durerea fizică era abia simţită simţământul separării de Tatăl era de nesuportat pentru Isus şi aceasta a fost ceea ce i-a sfâşiat inima.
Privind la crucea de pe Gogota, luând aminte la preţul care a fost plătit pentru răscumpărarea noastră, noi „începem să înţelegem ceva din neprihănirea lui Hristos şi exclamăm: ’Ce grozav lucru este păcatul, dacă pentru ispăşirea lui a fost nevoie de un asemenea sacrificiu!’ O astfel de perspectivă asupra planului de mântuire va conduce pe păcătos la piciorul crucii în adâncă pocăinţă pentru păcatele săvârşite, care au provocat o atât de mare suferinţă Fiului lui Dumnezeu.” Calea către Hristos, p. 27.
