„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1
Pentru că a murit pe cruce, Isus ne poate oferi fiecăruia iertare şi viaţă. Dar aş dori să vă reamintesc că îndreptăţirea nu foloseşte la nimic dacă nu este acceptată. Deşi jertfa lui Isus a fost completă şi suficientă pentru ca păcatele întregii lumi să fie iertate prin ea, nu toată lumea va fi mântuită. Răscumpărarea prin jertfa lui Hristos nu este de vreun folos pentru cineva decât după ce acea persoană o acceptă în mod personal. Şi răscumpărarea trebuie acceptată zilnic, prin păstrarea unei neîntrerupte relaţii cu Isus. Aceasta nu înseamnă numai o încuviinţare prin plecarea capului în faţa cerului la un anume punct din viaţă. Noi trebuie să venim la Isus în fiecare zi şi să acceptăm moartea sa răscumpărătoare pentru salvarea noastră.
Când dăruieşti ceva unei persoane, pentru ca acea persoană să aibă un profit de pe urma darului, ea trebuie ca mai întâi de toate să accepte acel dar. Un dar n-are nici o valoare dacă nu este acceptat. Oricât de minunat este adevărul doctrinei îndreptăţirii prin credinţă, oricât de extraordinar este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi oricât de tare ar străluci în istorie jertfa de pe Golgota, acestea nu vor putea face vreun bine cuiva decât dacă sunt primite în mod personal.
Dar legătura noastră cu El înseamnă mult mai mult decât numai mântuirea noastră. Dumnezeu a creat pe om în primul rând pentru părtăşie cu El. Dar din cauza păcatului lui Adam, omenirea a fost despărţită de Dumnezeu. Moartea lui Hristos însă, ne aduce înapoi la unirea cu Dumnezeu, la situaţia de dinainte de cădere. Legătura ruptă atunci este restabilită în momentul îndreptăţirii.
Îndreptăţirea însemnează împăcare cu Dumnezeu prin ceea ce Isus a realizat. Este măsura luată de cer pentru răscumpărarea neamului omenesc. Ea are la temelie desăvârşirea lui Hristos. Dar îndreptăţirea nu va fi de nici un folos păcătosului până ce el nu o acceptă. Biblia nu spune că îndreptăţirea este numai prin har. Ea vine prin har şi prin credinţă. Credinţa este esenţială pentru păcătos. Credinţa – sau încrederea – implică doi participanţi, fiecare având încredere în celălalt. Când noi ne încredem în Isus pentru mântuire, o legătură mântuitoare ia fiinţă între noi şi El. Aceasta este mai mult decât o simplă declaraţie legală pronunţată în ceruri. Acesta este începutul unei legături de prietenie cu Dumnezeu. Viaţa creştină poate începe şi continua numai printr-o astfel de legătură cu Dumnezeu „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine…” (Ioan 17:3).
