Două feluri de pomi

„El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe duce la bun sfârşit” Psalm 1:3

Israel şi poporul lui Dumnezeu au fost adesea asemănaţi in Biblie cu copacii. Isaia 61:3 spune: „ca să fie numiţi ’terebinti ai neprihănirii’, ’un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.’” Copaci minunaţi care să aducă rod şi frunziş, adăpost şi speranţă.

Cei din timpul vieţii lui Isus pe acest pământ făceau mare paradă de sfinţenie. Ei aveau o gramadă de frunze, o mulţime de frunziş. Vă aduceţi aminte de întâmplarea cu smochinul? Iudeii din vremea lui Hristos făceau paradă de sfinţenie mai mult decât oricare din generaţiile anterioare. Dar ei erau de fapt „mai lipsiţi ca oricând de influența dătătoare de viaţă a Duhului” (Parabole, pag. 215).

În înţelesul acesta spiritual, de multe ori se crează confuzie despre ce este de fapt roada. Statisticianul spune că roada înseamnă un anume număr de suflete mântuite; că roada creştinului se măsoară în numărul de persoane convertite de pe lista lui, sau în numărul de stele din coroana lui. Dar nu aceasta este de fapt roada. Roada de care vorbea Hristos este roada Duhului.

Care este însă această roadă. Galateni 5:22-23 ne dă răspunsul. „Dragostea, bucuria”. Când vezi pe cineva cu o faţă lungă, este foarte probabil că roada Duhului nu este acolo. Sau că cel puţin una din roade lipseşte. „Pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” Cei din vremea lui Hristos aveau multe frunze, dar prea puţine din aceste roade.

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei păcatului, descoperim că răbdarea lui Dumnezeu continuă până la momentul descris în Apocalipsa 11:18. Acolo găsim ceea ce va pune capăt stării prezente a lucrurilor, ceea ce va face ca pomii neroditori să fie retezaţi. Citind aceste cuvinte, ne dăm seama că răbdarea lui Dumnezeu va continua până când omenirea va fi pe punctul de a se autodistruge. Dacă priveşti cu atenţie, vei constata că nu suntem departe de acel punct al istoriei. Ca urmare, ceea ce încă nu s-a împlinit se poate împlini în foarte scurt timp.

Până atunci este încă valabilă declaraţia lui Hristos din Luca 9:56: „Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor”. Când ucenicii au zis: „să poruncim să se pogoare foc din cer”, Isus le-a răspuns, „Nu ştiti de ce duh sunteţi însufleţiţi. Eu n-am venit ca să distrug ci ca să mântuiesc”.

Citește și
Comentarii
Se încarcă...