„Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” Ioan 14:10
„Satana prezintă legea iubirii lui Dumnezeu ca şi cum ar fi o lege a egoismului. El susţine că este imposibil ca noi să-i putem împlini cerinţele… Isus trebuia să demaşte această înşelătorie. Ca unul dintre noi, El trebuia să ofere un exemplu de ascultare. În acest scop El a luat asupra Lui natura noastră, şi a trecut prin aceleaşi experienţe prin care trecem şi noi… El a îndurat orice încercare la care suntem noi supuşi. Şi în toate acestea El n-a exercitat nici o putere care să nu ne stea şi nouă la îndemână. Ca om, El a întâmpinat orice fel de ispită, şi a biruit prin putere dăruită de Dumnezeu Tatăl… Viaţa Lui mărturiseşte că este posibil şi pentru noi să ascultăm de legea lui Dumnezeu” Hristos Lumina Lumii, p. 24.
Cum a reuşit Isus să trăiască o viaţă de ascultare de Dumnezeu? Depinzând de puterea primită de sus, în loc de a depinde de puterea Lui lăuntrică. Puterea omenească pe care El o avea, n-ar fi fost deajuns. El a trăit depinzând de o altă putere, în acelaşi fel în care tu şi cu mine trebuie să trăim. În Ioan 5:30 Isus a zis: „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi.”
Viaţa lui Isus a fost o viaţă trăită ca rezultat al unei legături de credinţă cu Tatăl. El a devenit un puternic exemplu despre faptul că acelaşi lucru este posibil şi pentru noi. Nici măcar minunile Lui n-au fost înfăptuite prin puterea Lui dumnezeiască. Ele au fost realizate prin credinţă şi rugăciune (ibid., p.536); prin puterea lui Dumnezeu administrată prin slujirea îngerilor (ibid., p. 143).
Spre sfârșitul vieţii Sale, când Isus se lupta în grădina Ghetsemani cu sudoare de sânge, unii dintre noi am ajuns la concluzia că începând de acolo El a trebuit să meargă înainte de unul singur. Că, deşi întreaga Sa viaţă a fost trăită în dependenţă de Tatăl, de la Ghetsemani la cruce El a trebuit să meargă singur. Dar Luca 22:43 spune că un înger a venit din ceruri în grădină şi L-a întărit pe cruce, când Isus a zis: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, noi zicem că, de la acel punct încolo, El a fost de unul singur. Dar Dumnezeu şi îngerii erau acolo, la cruce (ibid., p. 754). Isus nu Se simţea ca şi cum Dumnezeu ar fi fost acolo. El se simţea părăsit. Dar Dumnezeu era acolo, în Hristos, împăcând lumea cu Sine.
