„El le-a zis: ‘De ce vă este frică, puţin credincioşilor?’” Matei 8:26
Esenţa învăţăturii lui Isus a constituit-o predarea de sine (Hristos Lumina Lumii, p. 523). Până ce nu se predă pe el însuşi, nimeni nu poate înţelege cum este posibil ca ascultarea şi biruinţa să se manifeste spontan. Probabil că acesta este unul din motivele pentru care avem atâtea probleme cu întrebarea: este ascultarea ceva care apare spontan, sau ea se generează în mod deliberat? Persoana care insistă că ascultarea trebuie să fie deliberată, că noi trebuie să ne străduim să ascultăm, este de fapt o persoană care nu s-a consacrat pe deplin. Dar cel care a renunţat la eul său şi şi-a dat seama că a asculta aşa cum trebuie este imposibil de realizat prin puteri omeneşti, este acela care va începe să experimenteze ascultarea naturală, spontană. Şi dacă predarea eului a fost miezul învăţăturii lui Hristos, atunci aceasta plasează ascultarea prin credinţă la un înalt nivel prioritar.
Când ucenicii erau pe punctul de a naufragia, ei n-au zis: „Doamne, ajută-ne!” Ei au strigat: „Doamne, scapă-ne!” Cineva care se uită spre cer şi zice: „Doamne, am nevoie de ajutor” admite de fapt că nu s-a predat. Dacă eu ţi-aş zice: „Aş vrea să vii până la mine, să m-ajuţi să cosesc nişte iarbă”, şi tu, fiind în toane bune, ai accepta, ce te-ai aştepta ca eu să fac? Să-ţi dau coasa mea şi să mă retrag la umbra unui pom? Ce înţelegem noi prin ajutor? Înţelegem că cei doi lucrează împreună. Eu fac o parte, tu faci o parte. De fapt, cuvântul ajutor indică faptul că persoana care este ajutată face partea cea grea, iar cel ce ajută face şi el ce poate.
Când o persoană se află pe punctul de a se îneca, nu spune: „Doamne, ajută-mă”, ci mai degrabă: „Doamne, scapă-mă!” Ce spui tu de fapt într-o astfel de situaţie? Tu recunoşti: „Doamne, numai tu mă mai poţi salva”. Petru, fiind pe punctul de a se îneca, a spus: „Doamne, scapă-mă!”
În Matei 13:45-46, Isus, vorbind despre mărgăritarul de mare preţ, a spus că trebuie să vinzi tot ce ai ca să-l capeţi. În Luca 14:33 tot El spune că noi nu putem fi ucenicii Lui decât dacă renunţăm la tot Ca să-L avem pe El, noi trebuie să renunţăm la tot ce avem.
În fiecare din cele patru evanghelii, Isus vorbeşte despre cruce – crucea noastră – ca fiind moartea faţă de eu. Noi trebuie să murim, să ne lepădăm de noi înşine, ca să putem înţelege cu adevărat ce înseamnă sfinţire, ascultare şi biruinţă.
