„Tot aşa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca el să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Matei 5:16
Persoana care a renunţat la eul personal, are apoi privilegiul de a accepta neprihănirera lui Hristos. Există două aspecte ale neprihănirii lui Hristos – mai întâi neprihănirea lui Hristos pentru noi, şi apoi neprihănirea lui Hristos în noi. Sunt persoane care s-au consacrat şi au acceptat neprihănirea lui Hristos pentru ei dar nu s-au predat în continuare ca să primească neprihănirea lui Hristos în ei. Este posibil să te predai într-unui din aceste două aspecte, dar nu şi în celălalt, şi atunci eşti în faţa celei mai subtile forme de tentativă de mântuire prin fapte. Deşi cred că crucea şi tot ceea ce a realizat Hristos pentru mine sunt suficiente pentru a mă mântui, nu am renunţat la a încerca să-mi schimb viaţa prin propriile strădanii; eu continui să încerc să dobândesc biruinţa prin eforturi personale, şi, făcând aceasta, în domeniul acela sunt încă o victimă a mântuirii prin fapte. Acceptând neprihănirea Lui în amândouă domeniile amintite este un privilegiu extraordinar, pe care nu-l putem ascunde sau trece cu vederea în studiul nostru asupra neprihănirii ce se dobândeşte numai prin credinţa în Hristos.
Scopul trăirii creştine este reproducerea caracterului lui Hristos în urmaşii Lui: aducerea de roadă pentru slava numelui lui Dumnezeu (Parabole, p. 67) Este oare scopul trăirii creştine de a reproduce caracterul lui Hristos spre a ne mântui? Nu. Noi urmărim acest scop pentru a aduce onoare şi slavă lui Dumnezeu. În Matei 5:16 Isus spune clar că roadele neprihănirii sunt destinate proslăvirii lui Dumnezeu. Ioan 15:8: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit.” Ioan 17:10: Hristos este proslăvit în noi. Faptele noastre, sfinţirea noastră, ascultarea noastră, biruinţele noastre, nu sunt pentru a ne duce pe noi în ceruri, ci pentru a se aduce slavă lui Dumnezeu. Dacă o persoană este interesată numai în a ajunge în ceruri, şi nu în a aduce slavă lui Dumnezeu, atunci putem avea dubii serioase cu privire la mântuirea acelei persoane.
În Parabolele Domnului Hristos, p. 384, ni se spune că sfinţirea este de fapt Hristos trăind în viaţa credinciosului. Care este scopul pentru care Hristos trebuie să trăiască în mine? De a se aduce slavă lui Dumnezeu, pe măsură ce semenii noştri îl văd pe Hristos vieţuind în noi. La mijloc este ceva mai mult decât numai mântuirea noastră, şi anume de a se aduce slavă lui Dumnezeu, pe măsură ce noi facem cunoscută iubirea Lui.
