„’Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din el îi va iubi mai mult?’ Simon l-a răspuns: ’Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult’ Isus l-a zis: ’Drept ai judecat” Luca 7:42-43
Care este scopul studierii Bibliei, al rugăciunii, şi al relaţiei devoţionale cu Dumnezeu? El este de a studia iertarea Sa, iubirea Sa, şi ceea ce El a făcut pentru noi pe cruce. Sfinţirea se petrece de la sine când noi studiem şi contemplăm marea Lui iubire, şi acceptarea noastră de către El. Cu cât ţi se iartă mai mult cu atât iubeşti mai mult; şi cu cât iubeşti mai mult, cu atât vei asculta mai mult (Ioan 14:15). Este un proces logic să descoperi că sfinţirea vine prin îndreptăţire.
În Ioan 8:11, când femeia desfrânată a fost adusă la Hristos, El i-a zis: „… nu te osândesc”. Nimeni nu este osândit de Isus astăzi. Isus n-a venit să osândească lumea, ci s-o mântuiască. Numai când înţelegem aceasta putem să plecăm şi să nu mai păcătuim. Avem de a face aici cu o succesiune logică. Nu putem să mergem şi să nu mai păcătuim prin a încerca din greu să nu păcătuim. Acesta este un drum înfundat. Singura modalitate prin care putem spera că vom fi în stare să mergem şi să nu mai păcătuim este prin a descoperi, şi apoi prin a ni se reaminti zi după zi, că Dumnezeu nu ne osândeşte. Şi pentru noi cei de astăzi este o veste deosebit de bună să ştim că nu este osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.
Pentru a înţelege sfinţirea în mod corespunzător, este necesar ca mai întâi să avem o noţiune clară a ceea ce este îndreptăţirea. Dacă nu ne este limpede că noi suntem bine primiţi înaintea lui Dumnezeu atunci când acceptăm ceea ce Isus a făcut pentru noi la cruce, vom cădea pradă vrăjmaşului; noi vom crede că ascultarea noastră este ceea ce ne face acceptabili înaintea lui Dumnezeu, şi, dacă suntem sinceri, vom fi descurajaţi când vom descoperi că, bazaţi pe acest sistem de gândire, nu vom putea birui păcatul. Dar noi putem sta astăzi neosândiţi înaintea lui Dumnezeu, dacă acceptăm ceea ce Isus a făcut pentru noi. În această lume, noi vom avea întotdeauna nevoie de acoperirea oferită de sângele lui Hristos.
Deşi ascultarea nu este o condiţie a acceptării noastre de către Dumnezeu, ea este totuşi o condiţie a mântuirii. Dar, dacă noi venim la El, şi continuăm s-o facem zi după zi, El este împuternicât să lucreze în noi împlinirea condiţiilor necesare pentru mântuire. El a promis că este în stare să isprăvească în noi această bună lucrare pe care a început-o (Filipeni 1:6).
