„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.” 1 Timotei 1:15
Scopul desăvârșirii noastre este de a se aduce slavă și cinste lui Dumnezeu. Aceia care ascultă de Dumnezeu, constituie o răsplată pentru suferința Sa (Cugetări de pe muntele fericirilor, p. 89). Aceia care ascultă de Dumnezeu, și care prin harul Său înțeleg doctrina desăvârșirii caracterului, aduc onoare lui Dumnezeu (Parabole, p. 102). Aceia care ascultă de Dumnezeu aduc onoare lui Hristos, pentru că onoarea Lui este în joc în problema desăvârșirii caracterelor urmașilor Săi (HLL, p. 671). „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru” Matei 6:16
Desăvârșirea nu constituie baza mântuirii noastre. Moartea lui Isus pe cruce, acceptată în dreptul fiecăruia, este temelia mântuirii noastre. Dar ascultarea și desăvârșirea nu poate avea loc independent de Dumnezeu. Totuși, desăvârșirea nu poate avea loc independent de Dumnezeu; de aceea, de fapt, nu noi aducem onoare lui Dumnezeu, ci El Însuși realizează aceasta în noi. Dacă Hristos locuiește în noi, El va realiza aceasta. Îl îndreptățim noi pe Dumnezeu prin viețile noastre sfinte? Nu, Dumnezeu Se îndreptățește singur prin ceea ce noi Îi permitem să realizeze în viețile noastre.
Dar noi trebuie să avem permanent în atenția noastră faptul că religia lui Hristos presupune mai mult decât iertare. Ea include eliberarea noastră de sub puterea păcatului aici și acum. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom mai fi păcătoși. Chiar și apostolul Pavel a admis că era cel cel dintâi dintre păcătoși. El nu vrea să spună că el păcătuia într-una, ci că el își recunoștea natura lui păcătoasă. Și noi trebuie să ne alăturăm lui într-o astfel de recunoaștere.
Oricine pretinde că este desăvârșit, sau liber de păcat își face de fapt reclama păcătoșeniei lui. Noi nu putem pretinde niciodată că suntem desăvârșiți, pentru că pe măsură ce ne apropuem de Hristos, vom vedea mai clar cât suntem de păcătoși. Apostolul Pavel a dovedit asta. „Pe măsură ce ne apropiem de Isus și ne dăm mai bine seama de desăvârșirea caracterului Său, cu atât vom vedea mai limpede cât de teribil este păcatul, și cu atât ne vom simți mai puțin înclinați spre a ne înălța pe noi înșine. Aceia pe care cerul îi recunoaște ca sfinți, sunt ultimii în a face paradă de sfințenia lor.” (Parabole, p. 160) Dar, deși noi nu putem pretinde că suntem desăvârșiți, totuși, având ochii ațintiți la Isus, noi putem fi desăvârșiți în orice stadiu al creșterii în care ne-am putea afla.
