„Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: ’Acum a venit mântuirea, puterea și împărăţia Dumnezeului nostru, și stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâșul fraţilor noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.’” Apocalipsa 12:10
Acuzaţiei Satanei, că Dumnezeu nu poate fi drept, şi în acelaşi timp să-i ierte pe păcătoşi, i s-a dat răspuns la cruce. O altă acuzaţie pe care el I-a adus-o lui Dumnezeu a fost că chiar dacă păcătoşii ar putea fi iertaţi, legea lui Dumnezeu era imposibil de păzit El L-a acuzat pe Dumnezeu de instituirea unei legi de care nu se putea asculta. În Parabole, p. 314, această acuzaţie este descrisă astfel: „Satana… a pretins că este imposibil pentru om să asculte de poruncile lui Dumnezeu.” Să nu uităm de către cine este ridicată această acuzaţie. De însăşi Satana: aceasta este acuzaţia lui. Şi oricine care zice că nu se poate asculta de poruncile lui Dumnezeu, nu face altceva decât ecoul declaraţiei lui Satana. Este adevărat că noi nu suntem în stare să ascultăm prin propriile noastre puteri. „Dar Hristos a luat trup de om, şi prin ascultarea Sa desăvârşită El a dovedit că prin unirea lui Dumnezeu cu omul, oricare dintre poruncile lui Dumnezeu se poate păzi… când un suflet îl primeşte pe Hristos, el primeşte putere să trăiască viaţa lui Hristos”.
După Golgota, acuzaţia lui Satana că omenirea nu poate păzi poruncile lui Dumnezeu, a devenit un subiect major în controversa dintre cele două tabere. Această chestiune nu poate fi rezolvată numai de Hristos; la această acuzaţie este necesar şi răspunsul poporului lui Dumnezeu. Şi aceasta este o problemă pentru creştinătatea de azi. Şi de fapt este aşa de multă vreme încoace. Când oamenii aud despre viaţa şi jertfa lui Hristos şi despre asigurarea mântuirii prin mijlocirea crucii, ei zic „Amin” şi „Domnul să fie lăudat.” Dar când aud şi despre puterea lui Dumnezeu care ne este pusă la dispoziţie pentru biruirea păcatului, se lasă o linişte ciudată.
Mulţi oameni se înspăimântă când aud de posibilitatea obţinerii biruinţei. Pentru anumite motive se pare că pe oameni îi apucă spaima când vine vorba de ascultare şi biruinţă. Acest subiect devine nepopular până şi în bisericile noastre, şi o astfel de tendinţă ar trebui să ne spună ceva, nouă, poporul cu o misiune care o depăşeşte pe cea a reformatorilor. Noi avem de adus o contribuţie unică lumii religioase, şi ascultarea prin credinţă este un aspect important al acestei contribuţii. Rolul nostru în susţinerea onoarei Numelui lui Dumnezeu înaintea lumii aşteaptă încă să fie jucat.
