„De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.” Ezechiel 36:23.
Dumnezeu doreşte să Se îndreptăţească pe Sine însuşi prin noi, înaintea lumii. Noi nu-L vom putea îndreptăţi pe Dumnezeu niciodată, dar sunt dovezi că El vrea să Se îndreptăţească prin noi. Cum se poate întâmpla lucrul acesta? Există o singură modalitate, şi ea este descoperită în doctrina sanctuarului. Altarul pentru arderea de tot ne reaminteşte de jertfa lui Isus care ne dă posibilitatea de a intra chiar în sanctuar, acolo se găseşte masa cu pâinile pentru punerea înainte, care-L reprezintă pe Isus, Pâinea Vieţii şi Cuvântul lui Dumnezeu. Tot acolo este şi altarul tămâierii, care are de a face cu neprihănirea lui Hristos şi rugăciunile sfinţilor. De partea cealaltă a mesei cu pâinile este sfeşnicul cu uleiul şi lumina: Duhul Sfânt şi mărturisirea creştină, în sanctuar găsim tot ceea ce trebuie să stea la baza legăturii noastre cu Hristos: studiul Bibliei, rugăciunea, mărturisirea creştină, neprihănirea lui Isus şi Duhul Sfânt. Apoi în Sfânta Sfântelor se găsesc cele Zece Porunci, care, prin puterea şi prezenţa lui Isus în viaţă, pot fi păzite de orice credincios sincer.
„Perfecţionismul nu este o doctrină sănătoasă. Dar doctrina desăvârşirii este o învăţătură biblică. Nu putem atinge o ţintă de care nu suntem conştienţi. Poate că acesta este motivul pentru care Scriptura ne prezintă doctrina desăvârşirii. Noi nu trebuie să irosim o grămadă de timp insistând asupra a ceea ce trebuie să fim, dar este necesar să petrecem câteva ore folositoare meditând la ceea ce putem deveni. Este o mare diferenţă între a spune: „Tu trebuie să ajungi la această ţintă înainte de încheierea timpului de probă”, şi a zice, „Dumnezeu va conduce pe poporul Său la biruinţă.” Este o diferenţă extraordinară între următoarele două declaraţii: „Eu trebuie…” şi „El poate…”
Dând la o parte încercările de a ne baza siguranţa mântuirii pe nivelul nostru de desăvârşire, să nu dăm însă la o parte şi doctrina desăvârşirii însăşi, în ultimă esenţă, ascultarea, sau neascultarea, reprezintă punctul cel mai important la care trebuie să ne decidem (Hristos Lumina Lumii, p. 763). Siguranţa noastră se bazează numai pe continua acceptare de către noi a ceea ce Isus a realizat la cruce, şi când înţelegem aceasta, atunci putem accepta cu bucurie desăvârşirea, ascultarea şi biruinţa. Isus este Marele nostru Preot, şi El ne oferă nu numai iertare de păcat, dar şi putere pentru a scăpa din ispită şi a birui păcatul.
