Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. (Geneza 4:15)
În istoria lui Cain vedem mai întâi iubirea inegalabilă a lui Dumnezeu pentru cei care nu-L iubesc, căci sunt orbiţi de iubirea şi înălţarea de sine! Nicio robie nu este mai cumplită decât stăpânirea îngrozitoare a propriului eu. Cu toţii putem observa că lucrurile pe care le stăpânim cu gândirea noastră sunt cele care ne stăpânesc pe noi. Tragedia lui Cain a fost aceea că s-a concentrat asupra lui însuşi şi, astfel, a ajuns sclavul celui mai crunt tiran: EUL. Un stăpân ne face să fim mereu neliniştiţi, temători şi nefericiţi. Este oare aceasta şi starea noastră? Dacă vrem să fim stăpâniţi de Hristos, să-L avem pe El în gândirea noastră, căci ceea ce este obiectul gândirii noastre, aceea va stăpâni fiinţa noastră.
Al doilea aspect relevant este eşecul mântuirii prin noi înşine, prin fapte. Câtă invidie, răutate, dorinţă de întâietate, pofte senzuale, lăcomie sunt în inima noastră „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9)! Fără „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, cum am putea să scăpăm de vina noastră şi să biruim forţa colosală a poftelor rele din noi? În experienţa religioasă a lui Cain, „partea esenţială, recunoaşterea nevoii unui Mântuitor, a fost trecută cu vederea.” (Patriarhi şi profeţi, ed. 1999, p. 60)
Dacă dorim să ajungem, așa cum spunea David, „pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” (Psalmii 61:2), să recunoaştem că singura noastră salvare este prezenţa continuă a Domnului Isus în inima noastră.
Cum am putea realiza acest lucru? Căutându-L pe Isus pentru o schimbare a inimii, însetând şi flămânzind după Isus clipă de clipă, căutându-L zilnic în rugăciune, auzind glasul Lui din Scriptură, dedicându-ne Lui şi slujindu-le tuturor semenilor noştri. „Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: «Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!»” (Amos 5:4)
Ioan Grama, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
