Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. (Luca 17:26-30)
Cuvintele lui Isus ne obligă să ne întoarcem în timp ca să vedem ce s-a întâmplat atunci.
În timpul lui Noe, concetățenii lui, la fel ca cei de astăzi, îşi duceau viața nestingheriți până în momentul când un anumit personaj i-a tulburat cu mesajul cutremurător că un potop va distruge pământul. Timp de o sută douăzeci de ani, în timp ce construia corabia, Noe i-a avertizat să se întoarcă la Dumnezeu, iar la timpul potrivit să intre în corabie.
Al doilea tablou pe care îl scoate în evidenţă Isus este cel din timpul lui Lot. Imaginea este asemănătoare cu cea din timpul lui Noe ca stare de lucruri. În schimb, dacă în timpul lui Noe Dumnezeu a distrus pământul prin apă, Sodoma şi Gomora au fost distruse prin foc şi pucioasă.
Isus accentuează că, aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe şi Lot, la fel se va întâmpla cu puţin timp înainte de a doua venire, când ne va lua în Împărăţia Sa.
Oare ar trebui noi să ţinem cont de aceste avertizări? Ne ajută lucrul acesta? Din păcate, cu toate că au avut parte de cele mai clare dovezi ale iubirii lui Dumnezeu că păcatul va fi eliminat, oamenii din timpul acela nu au ţinut cont de aceste avertizări.
Dacă cei mai mulţi nu au ascultat de Legea lui Dumnezeu, şi-au primit partea. Din păcate, au fost foarte mulți.
Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, aidoma se întâmplă înainte de a doua venire a Domnului Isus. Mântuitorul ne avertizează, iar noi trebuie să luăm aminte ca alegerile noaste să fie cele care să ne asigure un loc în Împărăţia lui Dumnezeu.
Daniel Popa, pastor, Conferința Muntenia