Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare. (Proverbele 22:1)
Aşa scria înţeleptul Solomon la bătrâneţe, în anii 900 î.Hr. Peste aproape două milenii şi jumătate, vestitul Shakespeare îl contrazice prin celebra replică a Julietei: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum îi spui, exală-acelaşi scump parfum.”
Ce este deci un nume? Un simplu accesoriu fonetic sau grafic? Ori, poate, „depozitarul unei istorii mai ample sau mai scurte, singurul lucru care nu ne poate fi confiscat de nimeni?” (Ştefan S. Gorovei, genealogist contemporan)
A existat la începutul istoriei un bărbat al cărui nume însemna „nume”. Să fi fost părinţii lui prinşi în pană de inspiraţie, furaţi de făptuirea unor lucruri remarcabile? Probabil că priveliştea unei megaconstrucţii avangardiste de la fereastra încăperii unde tocmai se născuse primul său fiu l-a făcut pe Noe să hărăzească cel mai frecvent nume pentru întâiul născut, Shem, sau Sem, probabil şi sub influenţa uzanţei asiro-babiloniene, în cadrul căreia exista acelaşi termen pentru „nume” şi „fiu” (sumu).
La momentul potopului, îl regăsim pe Sem în vârstă de 98 de ani, căsătorit, urmând să aibă primul copil doi ani mai târziu, după potop. Fiii lui aveau să ocupe unele dintre cele mai frumoase zone ale Orientului antic: Siria (Aram), Caldeea (Arpacsad), părţi din Asiria (Asur), din Persia (Elam) şi Asia Mică (Lud), aşa cum declarase Noe în binecuvântarea sa profetică. Limbile câtorva dintre populaţiile acestor zone poartă încă numele de „limbi semitice”. Sem a mai trăit o jumătate de mileniu după potop, ajungând să fie contemporan şi cu urmaşul său Avraam şi cu fiii acestuia. Este remarcabil că din linia genealogică a lui Sem face parte Însuşi Mesia.
Străbătând nenumăratele secole înapoi până la Sem, imaginaţia şi-l poate închipui ca pe un bărbat smead (numele lui mai poate însemna şi „întunecat, brunet”), cu o statură impunătoare, demn de poziţia de întâi născut şi preot al familiei. Există o tradiţie iudaică ce îl identifică pe marele-preot Melhisedec, rege al Salemului, cu patriarhul Sem, acesta fiind decanul de vârstă pe vremea lui Avraam.
Dincolo de misterul indisociabil al figurii arhetipale a lui Sem, cele din urmă semnificaţii ce pot fi găsite numelui său, standard de altfel, îi acordă lui Sem prosperitate plenară. Respectul manifestat faţă de părintele său într-o situaţie umilitoare întregeşte imaginea luminoasă a strămoşului israeliţilor, un domn între fraţii săi.
Aşadar, ce e un nume? Ce înseamnă numele tău? Ce influenţe îi dau contur? Ce identităţi îi dau esenţă? Tu ai un nume bun?
Iulia Drăghici, colportor, Conferința Muntenia
