Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui! (Geneza 9:25)
Când avea peste șase sute și un an, Noe a trecut printr-un necaz fără precedent în viața lui de până atunci: s-a îmbătat cu sucul strugurilor cultivați în propria vie. Se pare că, până la potop, sucul strugurelui nu se transforma în alcool, și de aici „greșeala” lui Noe, pe care Scriptura o menționează succint.
Dar nu asupra alcoolului și asupra greșelilor lui Noe aș vrea să zăbovim astăzi, la momentele de devoțiune ale acestei zile. Ceea ce a urmat acestei întâmplări ne reține atenția într-un mod aparte, prin faptul că Noe rostește un blestem care nu se limitează la o persoană sau la o generație, ci se duce mult în timp, prin expresia finală „robul fraților lui”. „Păcatul nefiresc săvârșit de Ham, tatăl lui Canaan, arată că respectul filial fusese de multă vreme alungat din sufletul său și dădea pe față toată nelegiuirea și josnicia caracterului său. Aceste caracteristici rele s-au transmis mai departe în fiul său și în urmașii lui, a căror neîntreruptă vinovăție a atras asupra lor judecățile lui Dumnezeu” (Patriarhi și profeți, ed. 2011, p. 111). Blestemul profetic rostit de Noe „n-a determinat caracterul și destinul fiilor lui. Dar a arătat care avea să fie rezultatul felului de viață pe care ei și l-au ales în repetate rânduri și caracterul pe care și l-au dezvoltat” (Ibidem, p. 112). Doresc să reținem că lipsa de respect față de părinții noștri fizici sau spirituali poate aduce asupra noastră dizgrația și dezaprobarea lui Dumnezeu.
Pentru cei care suntem obișnuiți cu Scriptura, atunci când auzim cuvântul „Canaan”, nu ne gândim la fiul lui Ham și nici la blestemul lui Noe pentru el. Nu! Ne gândim la Canaan ca fiind acel ținut promis poporului care a fost scos din robia egipteană de bravul Moise. Ne gândim la Canaan ca fiind acel loc ceresc promis de Dumnezeu ca un dar oferit celor care sunt mântuiți, un loc unde Însuși Domnul Hristos va fi veșnic împreună cu răscumpărații Săi.
Dacă ne supunem lucrării Duhului Sfânt, El poate să ne transforme caracterul nedemn într-unul asemenea caracterului Său, spre a fi o binecuvântare de-a lungul multor generații. Aici e măreția unui Dumnezeu pe care aleg să Îl iubesc și înaintea căruia aleg să mă închin.
Beniamin Codescu, administrator patrimoniu, Conferința Muntenia
