Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.(Geneza 15:6)
Sunt sigur că aș găsi câteva dovezi din viața lui Avraam care ar demonstra credința sa șovăitoare în Dumnezeu. Toate pălesc însă dacă aș încerca o comparație cu mine și toate dispar dacă îmi aduc aminte că drumul nostru pe acest pământ este un timp în care Dumnezeu lucrează continuu la desăvârșirea caracterelor noastre.
Avraam nu s-a născut cu o credință neclintită în Dumnezeu. A învățat-o. Fiecare moment în care Dumnezeu îl ridica din praful necredinței sale, arătându-i de ce era mai bine să se încreadă în El, era o lecție care l-a ajutat mai târziu, în fața unui tânăr de douăzeci de ani, să spună: „Nu știu, fiule, de ce Dumnezeu a cerut jertfirea ta, dar, de fiecare dată când am ascultat de El necondiționat, a fost mai bine!”
„Marele act al credinţei lui Avraam stă asemenea unui stâlp de lumină, iluminând calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile. Avraam n-a căutat o scuză pentru a se sustrage aducerii la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. În timpul celor trei zile cât a ţinut călătoria, el a avut suficient timp să se gândească şi să se îndoiască de Dumnezeu, dacă ar fi fost înclinat să se îndoiască. Ar fi putut gândi că, prin uciderea fiului său, avea să fie privit ca un ucigaş, un al doilea Cain; că acest fapt ar fi făcut ca învăţătura lui să fie lepădată şi dispreţuită şi să-i nimicească astfel puterea de a face bine semenilor săi. El ar fi putut argumenta că vârsta îl scutea de ascultare. Dar patriarhul n-a căutat refugiu în niciuna dintre aceste scuze. Avraam era şi el om; sentimentele şi ataşamentele lui erau ca şi ale noastre; dar el nu s-a oprit să întrebe cum avea să se împlinească făgăduinţa făcută, dacă Isaac avea să fie sacrificat. El n-a stat să discute cu inima lui chinuită. El ştia că Dumnezeu este drept şi neprihănit în toate cerinţele Lui şi a împlinit porunca așa cum a fost dată.” (Patriarhi și profeți, p. 153)
Benjamin Stan, pastor, Uniunea de Conferințe
