Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. (Plângerile 3:26)
Trăim într-o perioadă a istoriei în care ne-am obișnuit ca lucrurile pe care ni le dorim sau la care visăm să devină realitate în viața noastră într-un ritm alert. Societatea din jurul nostru ne inspiră acest mod de gândire și de comportament.
Găsim dinamica desfășurării evenimentelor în „ritm rapid” ca fiind o caracteristică definitorie a generațiilor noastre, dar ce putem spune atunci când analizăm modul de viață al patriarhilor?
Să ne oprim pentru câteva momente la experiența de viață și credință a bine cunoscutului părinte Avraam.
Dincolo de sintagma „părintele tuturor credincioșilor”, foarte bine cunoscută și corect folosită cu referire la el, Avraam dovedește în mod repetat ezitare și neîncredere în făgăduința divină. Analizând experiențele sale de viață, constatăm pe alocuri că sunt asemănări notabile între el și noi.
Cu toate că nu era un novice în ceea ce privește relația cu Dumnezeu, Avraam, supus îndoielii, alunecă relativ ușor în zona conceperii soluțiilor personale la crizele generate de nevoia unor răspunsuri rapide. Acest lucru se amplifică atunci când trecerea vieții tinde să ducă spre imposibilitatea realizării obiectivului propus. Întâiul născut al lui Avraam, Ismael, stă mărturie a credinței slabe în promisiunea lui Dumnezeu, de care a dat dovadă Avraam la începuturi.
Cât de bun este Dumnezeu chiar și cu cei care, lipsiți de maturitatea relației cu El, comit greșeli majore în încercarea de a-L ajuta pe Dumnezeu să-Și împlinească făgăduințele după calendarul lor personal.
„Ismael nu avea să fie uitat de Dumnezeu; viaţa lui avea să fie păstrată, iar el avea să devină tatăl unui neam mare.” (Patriarhi și profeți, p. 143)
Astăzi, mergând cu Dumnezeu pe calea credinței, rămâi ancorat în făgăduințele Lui și fii dispus să porți cu bucurie statutul de UCENIC AL CREDINȚEI! Intervențiile lui Dumnezeu pe parcursul istoriei planului mântuirii dovedesc faptul că El niciodată nu a uitat să-Și împlinească promisiunile făcute față de copiii Săi. Este însă esențial să conștientizezi faptul că, în calendarul lui Dumnezeu, este notată și promisiunea făcută ție.
Ești dispus să aștepți împlinirea promisiunilor Sale în viața ta, indiferent de momentul la care se va întâmpla? Ești gata să-ți sincronizezi obiectivele tale cu planul lui Dumnezeu pentru tine?
David Iordan, Editura Viață și Sănătate