Atunci, omul a plecat capul și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea și credincioșia Lui față de stăpânul meu!” (Geneza 24:26,27)
Contextul în care îl întâlnim pe Eliezer este cel în care Avraam primește pentru a treia oară făgăduința unui fiu, deși era încă fără copii (Geneza 15:1-3). Dialogul din acest pasaj ne dezvăluie cât de apropiată era relația dintre Avraam și Dumnezeu, pentru că Avraam se plânge: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Potrivit unui obicei antic, un cuplu fără copii adopta un fiu ca moștenitor și, pentru că Eliezer s-a născut în casa lui Avraam, a fost luat în calcul pentru rezolvarea acestei situații care producea multă frustrare pentru Avraam și soția lui. Numele pe care îl primește la naștere poartă amprenta speranței pe care și-o puseseră în el: Eliezer – Ajutorul lui Dumnezeu.
Dar între timp se naște Isaac și este evident că se năruie deodată speranțe, așteptări, visuri – de fapt Eliezer pierde definitiv uriașa moștenire, pentru că nu mai este nevoie de „ajutorul” său pentru Avraam și Sara. Și, în mod normal, întrevedem că pentru Eliezer ar urma frustrare, nemulțumire, ba chiar invidie.
Dar Inspirația ne confirmă că Eliezer a fost de folos pentru Avraam tot timpul, fiind „îngrijitorul tuturor averilor lui”, iar când avea statutul de „cel mai bătrân rob”, primește misiunea vieții lui, găsirea unei soții potrivite pentru Isaac, într-un sens „rivalul” său. Recitesc de fiecare dată cu multă plăcere această relatare amănunțită a desfășurării acestei misiuni, care are momente de suspans și în care Eliezer se dovedește a fi un om evlavios, cu experiență și judecată sănătoasă, bine organizat, cunoscându-și bine prioritățile, un om care avea o profundă relație personală cu Dumnezeu, de care depindea în îndeplinirea responsabilităților asumate (Geneza 24). Și ce frumos că, atunci când atinge obiectivele, nu-și atribuie meritele, ci, plin de recunoștință, „a plecat capul” și „s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului”.
Doamne, îmi plec capul și Te rog să mă faci azi un AJUTOR pentru cei pe care-i voi întâlni!
Iacob Pop, director, Editura Viață și Sănătate
