Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul. (1 Petru 2:11)
Am fost mereu interesat de categoria de oameni în care se află personajul zilei, Esau. Aici mai intră Cain, Balaam, Ghehazi ș.a. Ați observat ce au aceștia în comun? Toți au avut privilegii spirituale incredibile și un cadru extraordinar al cunoașterii lui Dumnezeu. Continuarea o știți: ceva îi împiedică lamentabil să fructifice uriașul avantaj al vieții lor. Care ar putea fi piedicile? Invidia, setea de popularitate, lăcomia, pofta senzuală, orgoliul, lupta pentru întâietate. Poate ați mai întâlnit acești paraziți ai caracterului și în lumea contemporană.
Dar oare ce îl include pe Esau în acest cerc nefericit de oameni? Esau era nepotul lui Avraam, numit și „prietenul lui Dumnezeu”. Avea cincisprezece ani când asista la ceremonia de înmormântare a bunicului său. Crescuse pe genunchii acestuia, ascultând cum îi vorbea despre făgăduințele minunate ale lui Dumnezeu.
Aveam douăzeci și trei de ani când am condus-o pe bunica mea dragă pe ultimul drum, după ce pe genunchii ei am învățat primele rugăciuni și primele cuvinte despre Dumnezeu. Tot ea m-a îndemnat să devin pastor pentru o viață de slujire. Am păstrat cu scumpătate sfaturile ei. Esau, primul născut, avea prin naștere chemarea de a fi moștenitorul spiritual al bunicului, cel care duce mai departe cunoașterea de Dumnezeu.
Potrivit raportului biblic, totul se năruie într-o singură și banală zi, când pe fondul foamei apare un contracandidat puternic: o ciorbă de linte. Pavel scrie mai târziu că „pentru o mâncare, Esau și-a vândut dreptul de întâi născut” (Evrei 12:16). Incredibil de ieftin! Pentru o mâncare, o pierdere veșnică. Dar falimentul lui Esau nu este rodul neatenției dintr-o zi. „El reprezintă o categorie de oameni care au o binecuvântare specială, valoroasă, la îndemâna lor, moștenirea nepieritoare, o viaţă care durează cât viaţa lui Dumnezeu şi o greutate veşnică de slavă, dar care s-au lăsat timp atât de îndelungat în voia apetitului, pasiunilor şi înclinaţiilor, încât puterea lor de a discerne şi de a aprecia valoarea lucrurilor a slăbit” (Dietă și hrană, p. 148). Este vorba de multe zile în care a cedat apetitului nestăpânit.
Te invit azi să ceri părtășia Duhului Sfânt, „ungerea” (1 Ioan 2:27) care asigură discernământul în toate alegerile pe care le vei face în această nouă zi, ca să nu pierzi o moștenire așa de mare pentru… o mâncare!
Ilie Cristea, pastor, Conferința Transilvania de Nord
