„Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” […] „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” […] „Cum îţi este numele?” „Înşelătorul!” „Numele tău va fi Cel ce luptă cu Dumnezeu…” Iacov a pus locului aceluia numele Peniel, „căci”, a zis, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi am scăpat cu viaţă”. (Geneza 32:26-30)
Cât am da noi pentru o clipă ca aceasta? Pentru încumetare, poţi plăti cu viaţa. Nu poţi să pretinzi orice în faţa lui Dumnezeu. Nu primise Iacov binecuvântarea? Despre ce binecuvântare spune că mai are nevoie? „Doamne, sunt nebinecuvântat!”
Dacă ne uităm la casele noastre, la slujbele noastre, la lucrurile pe care le avem, la greutatea cuvintelor noastre rostite în anumite împrejurări, dacă ne uităm la vieţile noastre, ce binecuvântare ne mai lipseşte?
„Doamne, mi-ai promis că te vei îngriji să îmi meargă bine!”
„Chiar aşa? Eu ţi-am promis, la Betel, doar că voi fi cu tine şi nu te voi părăsi!”
Haideţi să-l privim pe Iacov în dimineaţa aceasta. Cât a înţeles Iacov în dimineaţa lui că valorează „binecuvântările”? Când vom înţelege şi noi că adesea ne luptăm pentru „binecuvântări” care n-ar trebui să se afle pe primul loc pe listele noastre de priorităţi? A venit un moment în viaţa lui Iacov în care, într-o dimineaţă, şi-a scos toate „binecuvântările” pentru care se luptase mereu, le-a aşezat de-o parte şi a cerut „Binecuvântarea” lui Dumnezeu. N-ar fi fost mai simplu ca lucrurile să fi decurs aşa de la început? De ce nu a făcut asta mai de mult? În dimineaţa aceea, Domnul Hristos i-a întins mâna şi, ca între doi oameni care se cunosc pentru prima dată, i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov.” „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel.” Cât am da pentru o clipă ca aceasta?
„Numele Meu este Minunat!”
„A pus locului aceluia numele Peniel…”
Din clipa aceea, a plecat şchiopătând nu către spatele taberei lui, ci în faţă, în faţă de tot. Dumnezeu Se atinsese de el. „De astăzi înainte, nimeni nu trebuie să mai sufere pentru mine… Dacă îmi va da cineva o palmă, voi întoarce şi obrazul celălalt…Doamne, vreau asta acum! Nu mâine. Te rog să mă binecuvântezi. Acum.”
În dimineaţa aceasta vă propun să stăm înaintea Domnului până vom primi mărturia că Îi suntem plăcuţi. Altfel, nu vom fi pregătiţi nici pentru viaţă, nici pentru moarte.
Epilogul acestei experienţe covârşitoare este numele cel nou care ne aşteaptă. Fie ca El să Se atingă şi de noi, chiar dacă vom păşi mai apoi şchiopătând.
Claudiu Goran, pastor, Conferința Muntenia
