Acolo au îngropat pe Avraam și pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui, şi acolo am îngropat eu pe Lea. (Geneza 49:31)
Dacă au fost momente în viaţa ta când te-ai simţit neapreciat şi neiubit, îţi propun să-ţi aminteşti de Lea. Conspirând cu tatăl ei pentru a-l sili pe Iacov să accepte o căsătorie nedorită, s-a strecurat în dormitorul conjugal în speranţa că va deveni soţia iubită. S-a trezit însă dimineaţa cu un tulburător semn de întrebare: Cum va putea trăi cu un soţ care nu o iubeşte? Tot ce urmează reprezintă lupta ei disperată de a supravieţui acestei încercări chinuitoare.
De fiecare dată când naşte, se descoperă dorinţa inimii ei: „Bărbatul meu are să mă iubească negreşit” (Geneza 29:32), „bărbatul meu se va alipi de mine” (v. 34). În textul biblic nu găsim însă nici cel mai mic indiciu că Dumnezeu ar fi considerat-o pe Lea o soţie de calitate inferioară. El a văzut durerea din inima ei, din pricina dispreţului soţului faţă de ea, şi, în pofida greşelilor, a binecuvântat-o cu mulţi copii.
Istoria mişcătoare a Leei a impresionat, de-a lungul veacurilor, mai ales inimile celor care s-au simţit respinşi şi neiubiţi de cei din jur, poate şi pentru că, în dramatismul ei, ascunde unul dintre acele surprinzătoare finaluri fericite pe care Dumnezeu le acordă cu plăcere, chiar dacă această recunoaştere finală a venit târziu pentru ea. Nu este vorba de o reconciliere romantică sub clar de lună, nici la o masă festivă, în uralele prietenilor. Nu este decât mărturia tăcută a unei recunoaşteri finale, prin alegerea unui mormânt.
După moartea Rahelei, Lea a rămas, în sfârşit, singura femeie din viaţa soţului ei. Cât a durat şi cât de frumoasă a fost această perioadă nu ştim prea bine. Dar ceea ce ştim este că, atunci când a simţit că i se apropie sfârşitul, Iacov a dat instrucţiuni precise cu privire la locul unde să fie îngropat, în peștera Macpela, unde se aflau mormintele părinților și unde o îngropase şi pe Lea, incluzând-o astfel în panteonul familiei. Şi toate acestea pentru că povestea ei, a ta şi a mea sunt parte a unui context mai larg: povestea lui Dumnezeu, a unui Tată iubitor care are mulţi copii, niciunul însă de calitate inferioară. Este povestea unei iubiri fără margini, care ne cuprinde pe toţi, nu doar pentru aici şi acum, ci pentru panteonul veşniciei.
Beniamin Ciurea, pastor, Conferința Muntenia
