Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ(Trist) zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţa chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici 4:9,10)
În mijlocul a mii de oameni mai mult sau mai puțin anonimi ai Cronicilor, se evidențiază Iaebeț, un urmașal lui Iuda. Chiar dacă este „mai cu vază”, „mai renumit” (NTR) decât frații lui, este născut tot în durere, la fel ca toți cei care se nasc pe planeta Pământ – egali, în condiții de păcat și de suferință. Mai presus de idealurile pe care le-ar fi avut pentru copiii ei, mama lui Iaebeț se resemnează în fața realității și alege să își numească propriul copil Iaebeț (Trist).
Ceea ce strălucește în aceste condiții sumbre este curajul lui Iaebeț de a-I adresa lui Dumnezeu o rugăciune simplă, dar specială. Nu este lungă, nu este complexă, nu argumentează. Ne așteptăm ca Iaebeț să Îi promită solemn ceva lui Dumnezeu dacă va fi ascultat, însă știm că Dumnezeu nu așteaptă promisiunile oamenilor înainte de a răspunde. Este uimitoare disponibilitatea lui Dumnezeu de a Se apleca spre durerea copiilor Săi de pe pământ și de a-i scoate din necaz. „Când strigă un nenorocit (fie că este „mai cu vază” sau nu între frații lui), Domnul aude și îl scapă din toate necazurile lui” (Psalmii 34:6).
Dumnezeu pur și simplu așteaptă să ofere har și binecuvântare copiilor Săi care Îi cer ajutorul: „«Oh, de m-ai binecuvânta și mi-ai lărgi hotarele! Fie mâna Ta cu mine și păzește-mă de rău ca să nu ajung în durere!» Și Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse” (1 Cronici 4:10, NTR).
Nu întâmplător o astfel de rugăciune este „ascunsă” printre mii de nume într-o zonă ce pare „aridă” și „plictisitoare”. Oricare dintre personajele Cronicilor putea să înalțe această rugăciune, însă doar Iaebeț face acest gest. Și Dumnezeu îi răspunde!
Poate că azi ești unul dintre miile de anonimi triști și îndurerați, dar nu părăsi convingerea că Dumnezeu răspunde celui mai neajutorat suflet care Îi cere ajutorul!
„Tatăl nostru ceresc așteaptă să-Și reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna iubirii nemărginite. Este de mirare că ne rugăm așa de puțin!” (Calea către Hristos, p. 94)
Teofil Brașov, pastor, Conferința Muntenia
