Abiatar

David a zis lui Abiatar: „…Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea caută s-o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit…” Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână. (1 Samuel 22:22-23; 23:6)

Experienţa uciderii preoţilor din cetatea Nob şi a lui Ahimelec, tatăl lui Abiatar, l-a marcat puternic pe acesta, care a fugit la David şi i-a dat de ştire despre cele întâmplate. Teama lui Saul faţă de David, pe care-l socotea rival, a provocat tulburare şi confuzie în Israel. David, fugar, se implică în cucerirea unei cetăţi, Cheila, pe care filistenii au jefuit-o. Abiatar îi aduce lui David efodul, care fusese la Nob. Acesta avea pe el Urim şi Tumim, prin care purtătorul lui comunica cu Dumnezeu în situaţii neclare sau decisive.

Abiatar îi rămâne mult timp credincios lui David şi joacă un rol important în timpul crizei provocate de Absalom. Poziţia lui faţă de David se schimbă atunci când acesta este deja bătrân şi urmează să-şi numească succesorul. Atunci Abiatar trece de partea lui Adonia, un pretendent al tronului care însă nu era în planurile lui David. El devine un trădător, asociindu-se cu Ioab în proclamarea noului împărat. Trădarea aceasta avea să-l coste pierderea slujbei de preot (vezi 1 Împăraţi 2:26-27).

„Viaţa lui Abiatar a fost cruţată, din respect pentru slujba lui şi pentru credincioşia lui anterioară faţă de David, dar a fost scos din slujba de mare-preot, slujbă ce a trecut la urmaşii lui Ţadoc.” (Patriarhi şi profeţi, p. 749).

Ce tragedie să clădeşti o viaţă întreagă ceva şi apoi, printr-un gest necugetat, să dărâmi şi să pierzi totul! Aceasta este experienţa multor trădători, care au acţionat doar conform intereselor personale. Şi nu sunt puţini. Nu merită menţionaţi. Iuda este exemplul cel mai elocvent.

Cel mai important lucru pentru noi este să ne ducem până la capăt chemarea, purtând în cuvinte şi fapte Evanghelia veşnică a mântuirii către toți cei din jurul nostru. Astăzi este o nouă ocazie pentru aceasta.

Isuse, vrem să fim şi astăzi purtătorii iubirii tale în toate cuvintele şi faptele noastre!

Iosif Suciu, pastor, Conferința Transilvania de Sud

365 repere
365 repere
Zilnic vom medita asupra istoriei unor sfinţi sau păcătoşi, profeţi sinceri sau falşi, oameni altruişti sau răzbunători. De fapt, experienţa acestor eroi ai Bibliei este şi experienţa noastră zilnică. Este lupta dintre bine şi rău, lupta dintre Dumnezeu şi Satana. „365 de repere biblice” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video