Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner şi a zis: „Să moară Abner cum moare un mişel?” (2 Samuel 3:33)
Unui general ucis în chip mârșav, adversarul său imperial nevinovat îi organizează funeralii naționale. Este îngropat în cetatea de reședință, după o ceremonie în care însuși împăratul însoțește carul mortuar în ținută de mare doliu. O zi de post și o cântare de jale, special compusă cu acest prilej, întregesc manifestările de stimă și respect la adresa defunctului.
Și totuși Abner moare ca un mișel, dacă avem în vedere cel puțin câteva dintre sensurile pe care dicționarul le oferă acestui cuvânt: „om de nimic, ticălos, nemernic” (DEX).
Desigur că, unit prin legături de rudenie și poziție socială cu primul împărat al lui Israel (1 Samuel 14:50), era firesc ca el să nutrească resentimente față de un individ pe care acesta din urmă îl socotea drept posibil uzurpator al tronului.
Dar, cel puțin la momentul morții lui Saul, „Abner ştia că David fusese rânduit de Domnul pentru tronul lui Israel”. „Om ambiţios şi lipsit de principii”, refuzul său de a accepta succesiunea rânduită de voința divină era alimentat de „ura lui care sporise de când David îi adresase o aspră dojană cu prilejul luării urciorului cu apă şi suliţei de lângă Saul, în timp ce acesta dormea în tabără.” (Patriarhi și profeți, p. 698)
Doi ani mai târziu, motivația gestului de a-l trăda pe Iș-Boșet, pe care el însuși îl înscăunase ca împărat al lui Israel, „erau supărarea, mândria lezată şi pasiunea; iar prin dezertarea sa în favoarea lui David, nădăjduia să i se dea locul cel mai important în slujba acestuia.” (Ibidem, p. 700)
Chiar și gestul de aparentă noblețe față de Asael, fratele lui Ioab și nepot al lui David, pe care, în cele din urmă, îl ucide (2 Samuel 2:18-23), se pierde în contextul războiului fratricid inițiat de același general orgolios.
Așadar, fără a scuza ticăloșia lui Ioab, putem afirma că Abner își merită soarta. Este destinul care-l așteaptă, mai devreme sau mai târziu, pe oricine încearcă să facă politică pe cont propriu și în interes personal, sfidând în acest fel voia lui Dumnezeu.
Este destinul unui mișel.
Dan Constantinescu, pastor, Conferința Transilvania de Sud
