Împăratul Solomon a iubit multe femei străine… Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său. (1 Împăraţi 11:1,4)
Femeile şi străinii erau o sursă de mari probleme pentru evrei. Bărbatul era sursa binecuvântărilor şi era obligat să recite de trei ori pe zi: „Îţi mulţumesc că m-ai făcut evreu! Îţi mulţumesc că nu m-ai făcut femeie! Îţi mulţumesc că nu m-ai făcut străin!” (Berakot Y,13). El este bărbat. A fi femeie şi pe deasupra străină era un mare blestem. Şi rezultatele se pot vedea chiar din experienţa lui Solomon. Citind pasajul, pare că problema era la femeile pe care le-a adus în casa lui. În primul rând, ne uimeşte numărul uriaş. Chiar să fi avut nevoie de un număr aşa de mare? Unde era virtutea de care vorbeşte în Cântarea Cântărilor? Să nu pierdem din vedere un element important: la data aceea „soţiile”, de regulă fiice de împăraţi, erau date de neveste ca semn de alianţă între popoare. Ele erau ambasadorii de astăzi. Iată de ce au intrat în casa lui Solomon cu tot ce aveau ele, inclusiv idolii lor. Problema nu este la femeile străine, ci în altă parte. În genealogia lui Isus, avem patru femei, dintre care trei sunt „străine”: Tamar, Rahav şi Rut. Tamar, pe care Filon o considera o prostituată, era o femeie disperată, care n-a ezitat să se prezinte aşa într-o societate care oricum o considera în acest fel. Talmudul spunea: „Orice femeie care nu este evreică este o prostituată” (Eben ha eser, 6,8). Ce caracter a avut Tamar, care nici în faţa rugului nu a dezvăluit numele bărbatului, ci a trimis doar să întrebe: Hakher’na, „Recunoşti acestea?” Rahav era o desfrânată de profesie, dar aude de Domnul şi doreşte să facă parte din poporul Lui. În cererea ei (Iosua 2:9) rosteşte de patru ori numele lui Iehova. Rut Îl alege pe Dumnezeul lui Naomi ca Dumnezeu al ei. Femeile străine din genealogia lui Isus au fost nişte sfinte scandaloase, care au schimbat istoria. Sunt şi alte exemple în Scripturi. Nu femeile au fost problema la Solomon, ci inima lui. Versetul spune că inima „i s-a plecat” (în ebr. hit-tu), „s-a dus departe” de Domnul, după alţi dumnezei. O inimă obosită, îmbătrânită şi abătută este o pradă uşoară pentru dumnezeii străini. Iată de ce strigătul lui David este mai actual ca oricând: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmii 51:10).
Corneliu Benone Lupu, pastor, Roma, Italia
