„Ei au luat juncul pe care li l-au dat şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal de dimineaţa până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră. Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. (1 Împărați 18:26,28)
Există în lume multe locuri şi mănăstiri în care se găsesc icoane, moaşte sau alte obiecte făcătoare de minuni. În urmă cu 25 de ani, într-o primăvară, un coleg american care prezenta studii biblice şi care auzise de mănăstirea de la Nicula, m-a rugat să-l duc să vadă icoana făcătoare de minuni. Conform unui proces-verbal întocmit de ofiţerii austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699. Aceasta a ajuns la guvernatorul Transilvaniei de atunci, apoi la Cluj de unde s-a întors la Nicula. Ajunşi acolo, am fost conduşi la bisericuţa deţinătoare a minunii şi am găsit o icoană veche. Părintele de serviciu ne-a explicat minunea care ar fi avut loc în urmă cu 300 de ani. Colegul meu m-a privit tăcut, contrariat, mirat; am privit şi eu tăcut şi am plecat. Şi astăzi acolo, o dată pe an, se adună zeci de mii de credincioşi veniţi în pelerinaj. Credinţa în facerea de minuni continuă. Doar credinţa.
Anul trecut, într-o călătorie de studiu, am vizitat muntele Carmel, unde prorocii lui Baal au avut un eşec răsunător. De altfel, eşec, ca totdeauna. Biblia vorbeşte despre străduinţele, eforturile de a-şi dovedi viabilitatea ca profeţi. Degeaba.
Şi astăzi sunt multe religii care nu au nimic comun cu ceea ce înseamnă mântuire. Totul se concentrează în jurul unor mituri mai mult sau mai puţin logice, fără niciun sens real.
Evenimentul de pe Carmel are semnificaţii morale, doctrinare, etice, educaţionale şi profetice. Ilie a strigat atunci către cei prezenţi acolo: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele?” (1 Împăraţi 18:21). Mă întreb dacă nu cumva această întrebare mai răsună şi azi. Şi astăzi mulţi pretind că aduc închinare…când aceasta este doar una singură adevărată, unui singur Dumnezeu: Isus.
Doamne, ajută-ne să ne închinăm înaintea Ta, în duh şi adevăr.
Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
