Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.” (2 Împăraţi 10:30)
Dumnezeu a făcut un plan şi a ales pe Iehu, fiul lui Iosafat, comandantul armatelor regale, drept omul potrivit pentru a-l aduce la îndeplinire. „După ce fusese proclamat împărat şi de către armată, Iehu s-a pregătit să meargă la Izreel, unde şi-a început lucrarea de executare a acelora care aleseseră în mod deliberat să rămână în păcat şi să ducă şi pe alţii la păcat. Ioram din Israel, Ahazia din Iuda şi Izabela, împărăteasa-mamă, împreună cu «toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, toţi mai-marii lui, prietenii lui şi preoţii lui» au fost ucişi. «Toţi prorocii lui Baal, toţi slujitorii lui şi toţi preoţii lui», care locuiau în centrul de închinare al lui Baal, lângă Samaria, au fost trecuţi prin sabie. Chipurile idolatre au fost dărâmate şi arse, iar templul lui Baal a fost făcut ruine.” (Profeţi şi regi, ed. 2016, p. 150)
Acel fiu al prorocilor prin care primise ungerea Iehu, care a şocat prin apariţia misterioasă şi prin plecarea lui precipitată, şi-a atras din partea căpeteniilor oştirii calificativul de „nebunul acesta” (2 Împăraţi 9:11). Când Iehu se deplasa spre Izreel, locul de unde avea să-şi înceapă misiunea, garda a recunoscut alaiul de la distanţă, convins că doar el mână ca un nebun (2 Împăraţi 9:20). Un proroc nebun, care unge un împărat nebun, destinat unei misiuni… deloc rezonabile. Ai fost vreodată încadrat într-un scenariu de felul acesta? Ai ezitat sau ţi-ai văzut de drum, ştiind că până şi Hristos şi crucea Lui sunt o nebunie pentru neamuri, şi nu orice fel de nebunie, ci nebunia lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:25)?
Iehu, nebunul cu inima curată, urcă în carul său pe Ionadab, fiul lui Recab, abstinentul (nonconformist) cu o inimă tot aşa de curată şi, dându-şi mâna, merg înainte unindu-şi râvna pentru Domnul. Să demolezi ceea ce lumea venerează şi să încerci să edifici ceea ce ea dispreţuieşte a rămas o misiune ingrată şi pentru societatea secolului XXI. Spunând un „Nu!” hotărât tuturor nebuniilor cu care ne îmbie prezentul, să alegem cu înțelepciune „nebunia” crucii lui Hristos.
Ovidiu Burbulea, pastor, Conferinţa Moldova
