El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său, Ozia. Numai că înălțimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi… (2 Împărați 15:34,35 p.p.)
Este foarte ușor să ne gândim la nume de oameni pe care îi asociem cu răul absolut. Stalin, Hitler, Papa Alexandru al VI-lea (din odioasa familie Borgia), Kim Jong-Il ș.a.m.d. La fel de simplu este să alcătuim rapid o listă cu oameni pe care îi considerăm buni, ca Gandhi, Nelson Mandela, Hellen Keller, maica Tereza etc. Între acești poli, ai răului și binelui, ne situăm noi, oamenii care trăiesc vieți obișnuite.
Între marii regi din Iuda și Israel – David, care a condus cu mână de fier și a compus psalmi minunați; Solomon, vestit prin înțelepciune; Manase, care a vărsat râuri de sânge nevinovat; Ezechia, pentru care Domnul a făcut Pământul să se rotească invers –, care prin fapte bune sau atitudini ireverențioase au rămas nu doar în cronici, ci și în memoria de lungă durată a omenirii, Iotam apare ca o figură ștearsă, asemenea unui personaj secundar.
Iotam între împărați seamănă foarte mult cu mine și cu tine între oameni. Istoria nu ne va include între marile personalități, nici nu ne va așeza pe banca marilor acuzați. Cel mai probabil, vom fi ceea ce este cunoscut îndeobște ca oameni de rând.
Biblia ne spune că Iotam „a făcut ce este plăcut înaintea Domnului”, că „a zidit poarta de sus a Casei Domnului” și chiar că „a ajuns puternic pentru că și-a urmat necurmat căile înaintea Domnului Dumnezeului său”. Totuși, în anii domniei lui, poporul și-a continuat îndeletnicirile idolatre, iar fiul său Ahaz, care i-a urmat la tron, s-a dedat unor practici păgâne dezgustătoare.
O lecție simplă, dar importantă, reiese din istoria lui Iotam. Jumătățile de măsură, de reformă și de redeșteptare nu sunt opțiunea cea mai bună. Dumnezeu nu ne oferă jumătate de mântuire, nici dragoste înjumătățită și cere de la noi totul sau nimic. Tu cât din inima ta Îi vei oferi astăzi?
Florin Bică, redactor, Editura Viață și Sănătate
