Pecah, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit… a omorât pe Pecahia şi a domnit în locul lui. (2 Împărați 15:25)
Tu quoque, Brute, fili mi („Și tu, Brutus, fiul meu!?”) este expresia care se spune că ar fi rostit-o Giulio Cesar atunci când a văzut între conjuraţi pe Marco Giunio Brutus, fiul adoptiv. Pecah, la fel ca Brutus, era unul dintre oamenii cei mai de încredere ai regelui Pecahia, care l-a pus peste treburile importante ale împărăţiei. Textul biblic spune că el era „slujbaşul lui”. În limba ebraică este folosit cuvântul shalish, cu referire la o persoană foarte importantă. Acelaşi cuvânt este folosit în dreptul „slujbaşului” lui Ioram, pe mâna căruia împăratul „se sprijinea” (2 Împăraţi 9:58). Comentariul biblic AZȘ afirmă că Pecah era probabil un căpitan (p. 958, ed. engl.) apropiat împăratului. Această opinie este susţinută de faptul că el avea o gardă personală de cinzeci de soldaţi foarte viteji („din fiii galaadiților”, v. 25). Lucrul cel mai de seamă pe care l-a făcut Pecah a fost să trădeze încrederea stăpânului, organizând, cu mare artă, complotul care urma să îi aducă tronul. Gestul său este construit în textul din 2 Împăraţi 15 cu o serie de trei verbe sugestive: „a uneltit”, „a lovit” şi „a omorât”. Toate aceste trei verbe sunt subordonate verbului principal „a domni” în locul lui. Aceste verbe descriu acţiunile disperate, dramatice ale unei fiinţe umane infectate de dorinţa după putere. În istoria lui Pecah se repropune istoria lui Lucifer, care, în dorinţa sa disperată de a se aşeza pe Tronul ceresc, şi-a pierdut limitele şi „minţile”, ajungând să atragă de partea sa o grupă de îngeri cu care a dus la capăt planul său, uneltind, răzvrătindu-se şi, în cele din urmă, ucigându-L pe Isus. Drama lui Lucifer, la fel ca cea a lui Pecah sau Brutus, este dublă: ucigând, de fapt îşi pregăteşte propria moarte. La versetul 30 se relatează despre Osea, fiul lui Ela, că s-a ridicat împotriva lui Pecah, complotând exact în acelaşi fel cum a făcut el la început. Sunt folosite aceleaşi verbe împotriva lui Pecah, Osea „a uneltit”, „l-a lovit” şi „l-a omorât”, domnind în locul lui. Aceeaşi soarta a avut-o şi Brutus; în bătălia de la Filipi, Brutus şi-a pus capăt zilelor, probabil cu acelaşi pumnal cu care l-a ucis pe Cezar şi exact la fel se petrece cu toţi cei care aleg să-şi construiască viaţa cu sabia. Nu degeaba Isus îi spune lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 26:52). Astăzi putem trăi o zi frumoasă fără sabie, având garanţia că Dumnezeu ne va ocroti viaţa.
Corneliu Benone Lupu, pastor, Roma, Italia
