Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Psalmii 119:11)
După moartea prematură a împăratului Iosia, trei dintre fiii săi s-au succedat la conducerea ţării: Ioahaz, Ioiachim şi Zedechia (2 Cronici 36), dar niciunul nu a călcat pe urmele tatălui lor în ce priveşte credincioşia faţă de Dumnezeu şi ataşamentul faţă de Sfintele Scripturi. Dintre cei trei, Ioiachim se distinge printr-o împotrivire totală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
Numit de la naştere Eliachim, acest fiu al lui Iosia a primit numele Ioiachim cu ocazia înscăunării lui de către faraonul Neco al Egiptului (2 Cronici 36:4). Deşi numele său amintea de faptul că „Domnul întăreşte”, Ioiachim nu s-a bazat pe Domnul în viaţa lui, ci mai degrabă pe alţi oameni sau pe el însuşi. Cel mai important episod din viaţa acestui împărat se petrece în al patrulea an al domniei lui (Ieremia 36:1). Prorocul Ieremia, care activa ca mesager al lui Dumnezeu de mulţi ani, a primit în acel an pentru prima dată, din partea Domnului, porunca de a scrie mesajele într-o carte. Această primă ediţie a cărţii lui Ieremia a fost citită de scriitorul Baruc în auzul poporului, în Casa Domnului. Evenimentul nu a trecut neobservat de conducerea ţării, şi Baruc a mai citit o dată cartea, la solicitarea înalţilor demnitari ai împăratului. Împărţiţi în două tabere, pro şi contra mesajului din cartea lui Ieremia, înalţii demnitari au dat de ştire împăratului Ioiachim despre această carte. Pentru a treia oară în acea zi, cartea a început să fie citită şi în faţa împăratului Ioiachim. „După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului şi a aruncat-o în jăratecul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.” Trei dintre demnitarii lui, „Elnatan, Delaia şi Ghemaria, stăruiseră de împărat să nu ardă cartea, dar el nu i-a ascultat” (Ieremia 36:23-25). Pentru împotrivirea sa faţă de mesagerul Domnului şi faţă de cuvântul său scris, Ioiachim a plătit cu viaţa, murind prematur la 36 de ani, în timp ce era dus ca rob în Babilon.
Ieremia a scris o a doua ediţie a cărţii sale, care a rămas până în ziua de astăzi. Doamne, ajută-ne să primim cuvântul Tău, care rămâne în veac!
Florian Cîrnu, director economic, Institutul Teologic Adventist – Cernica