Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea! (Ezechiel 3:17)
Aceasta a fost înalta chemare pe care Dumnezeu a adresat-o profetului Ezechiel. Chiar dacă noi nu suntem profeți, ca slujitori și urmași ai Domnului Hristos ni s-a încredințat aceeași misiune. Ne-o îndeplinim cu aceeași credincioșie cu care și-a îndeplinit-o Ezechiel?
Provenind dintr-o familie de preoți, profetul avea un acut simț al sfințeniei lui Dumnezeu; era un veghetor în Iuda, în ultimele zile ale țării ca națiune independentă, transmițând cu fidelitate mesajele de judecată și de speranță primite de la Dumnezeu. Luat rob în Babilon, el nu s-a plâns din cauza noului statut de „rob”, ci a plecat cu întreg convoiul de zece mii de alți evrei luați de Nebucadnețar la Babilon, pe 16 martie 597 î.Hr. Ezechiel a primit chemarea de a fi profet în cel de al cincilea an de robie, pe 21 iulie 592 î.Hr., când avea 30 de ani. Supus și credincios, loial lui Dumnezeu și mandatului încredințat, el a transmis fără teamă mesajele de mustrare, de mângâiere și de speranță pe care le primea din partea Sa.
Lucrarea sa activă a durat cel puțin 22 de ani, iar ultima sa profeție a fost rostită în anul 570 î.Hr. „În timp ce Ieremia continua să dea mărturie în regatul lui Iuda, prorocul Ezechiel a fost ridicat dintre robii din Babilon să-i avertizeze pe cei exilați; de asemenea, să confirme cuvântul Domnului care fusese rostit prin Ieremia.” (Profeți și regi, ed. 2006, p. 309)
Misiunea și lucrarea lui Ezechiel se aseamănă în multe feluri cu cele ale Domnului Hristos: 1. Ambii au fost chemați ca profeți la vârsta de 30 de ani; 2. Au folosit formula de recunoaștere „vei/vor ști că…” de mai multe ori; 3. Au prezentat soliile sub formă de parabole (Ezechiel 20:49 și Matei 13:10); 4. Au folosit titlul de „fiu al omului” (Ezechiel de 93 de ori; Isus de 83 de ori); 5. Au purtat, ca înlocuitori, pedeapsa care i se cuvenea Israelului; 6. Au avut funcția de preot (Ezechiel 1:3 și Evrei 7 – 10); 7. Au accentuat învierea și noua eră escatologică (Ezechiel 37).
Îmi doresc nespus de mult ca, asemenea lui Ezechiel, oglindirea caracterului Domnul Hristos să fie trăsătura definitorie a vieții mele. Nu-i așa că și tu îți dorești? Așa să ne ajute Dumnezeu!
Magdalena Toma, Arad