Cuvântul Domnului către Zorobabel … sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, zice Domnul oştirilor! (Zaharia 4:6)
Istoria ne arată că în timpul crizelor sau furtunilor sociale au ieșit la iveală oameni care au devenit modele prin credincioșia și curajul lor. Un astfel de om a fost Zorobabel. Despre activitatea lui ne relatează cărțile Ezra, Hagai și Zaharia. El a fost numit „voievodul lui Iuda”. Era conducătorul civil al exilaților evrei care se întorceau din robia babiloniană, la porunca lui Cirus, cu misiunea de a reclădi templul. Vremurile erau extrem de grele și nefavorabile. Erau puțini și prea nostalgici pentru o lucrare așa de mare, iar cei ce le ocupaseră teritoriile le erau extrem de ostili. Țara era năpădită de sălbăticie și plină de pericole. Unora le părea rău că au plecat din Babilon. Aceasta le consuma curajul și speranța, făcându-i să creadă că au înțeles greșit mesajul profetic. Ca urmare, au căutat siguranță în puterea confortului material și în mistica religioasă.
Zorobabel era conștient de slaba lor capacitate şi de sărăcia mijloacelor materiale, dar a luptat prin credință, a zidit în speranță și a refuzat compromisul, sprijinit pe făgăduința lui Dumnezeu. A căpătat convingerea că succesul vine nu prin tărie sau prin putere omenească, ci prin Duhul Domnului. Zorobabel a primit asigurarea din Cuvântul Domnului că va sfârşi lucrarea încredințată, punând piatra cea mai însemnată a construcției, și anume piatra unghiulară. El n-a disprețuit ziua începuturilor slabe. Iar prin profetul Hagai, primește una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste părintească: „«Pe tine, Zorobabele, robul Meu…, te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales», zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:23).
„El îl păstrează ca pe un giuvaer preţios pe acela a cărui viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu privire la fiecare persoană de felul acesta, El zice: «Te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales.»” (Mărturii pentru biserică, vol. 7, p. 67)
Virgil Peicu, pastor, Conferinţa Muntenia
