Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători, călări pe cai şi catâri născuţi din iepe. Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie iudeilor, în oricare cetate ar fi fost, să se adune şi să-şi apere viaţa, să nimicească, să omoare şi să piardă, împreună cu pruncii şi femeile lor, pe toţi aceia din fiecare popor şi din fiecare ţinut care ar lua armele să-i lovească şi să le prade averile. (Estera 8:10-11)
Covoarele persane ca şi alte podoabe orientale au rămas proverbiale ca simbol al luxului şi artei specifice Orientului antic. În istoria acestuia, găsim oameni păgâni, pe care Dumnezeu i-a folosit în mod minunat în planul Său pentru ocrotirea lui Israel. Ahaşveroş era cunoscut ca un orgolios şi mândru care ţinea totuși la puterea cuvântului său. Era chiar un imoral neruşinat care, la ospeţe, înaintea supuşilor, se delecta cu farmecul feminin, lucru refuzat categoric de împărăteasă, ceea ce a dus la pierderea poziţiei acesteia. Planurile propuse de sfetnici pentru găsirea unei noi împărătese au fost transformate de Dumnezeu în binecuvântare pentru poporul Său care suferea în robie. Ahaşveroş, înşelat să decreteze nimicirea evreilor, devine o piesă în mâna lui Dumnezeu, pentru eliberarea şi răzbunarea acestora.
„Decretul care va trebui să fie dat împotriva poporului lui Dumnezeu va fi la fel ca acela dat de Ahaşveroş împotriva iudeilor, pe timpul Esterei… Aceeaşi minte diabolică ce a complotat împotriva celor credincioşi din veacurile trecute caută încă să extermine de pe pământ pe cei care se tem de Dumnezeu şi ascultă de Legea Sa.” (Mărturii pentru biserică, p. 450)
Şi astăzi, orice autoritate pământească poate fi folosită de Dumnezeu pentru ocrotirea copiilor Săi, în ciuda celei mai crunte opoziţii sau poate chiar persecuţii.
În lumea de astăzi, infectată de ororile păcatului, care distrug tot ce este nobil, frumos şi curat, Dumnezeu are oameni prin care Îşi ocroteşte poporul credincios în lumina Evangheliei veşnice. Pot fi liniştit.
Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine pe deplin şi să văd, cu ochii credinţei, bunătatea şi puterea Ta cu care mă înconjori ca să nu fiu nimicit de vrăjmaşii mei!
Iosif Suciu, pastor, Conferința Transilvania de Sud