Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine. (Ţefania 3:17)
Cu mai bine de 600 de ani înainte de Hristos, odată cu reformele spirituale ale lui Iosia, prorocul devine un promotor puternic al reformelor spirituale iniţiate de împărat. Ţefania este nemulţumit de prima fază a reformei şi insistă la continuarea ei, mai ales când preotul Hilchia găseşte cartea Legii. Nemulţumit cu felul înfăptuirii reînnoirii spirituale, Ţefania condamnă nestatornicia, continuarea unor practici idoleşti ca şi păcatele ascunse, vorbind despre venirea zilei Domnului, în care El va răsplăti fiecăruia potrivit faptelor săvârşite. Dincolo de aceasta, el proclamă vremea de îndurare şi slavă a lui Dumnezeu. Este vremea când Dumnezeu este gata să intervină pentru copiii Lui în orice situaţie, dacă aceştia se întorc la El cu toată inima.
Era singurul lor fiu. De tânăr se obişnuise cu băutura. Marea parte a câştigului său era cheltuit pe acest viciu. Părinţii lui, credincioşi, îl sfătuiau, se rugau pentru el, dar fără rezultat. În urma unor seminare biblice, aproape a reuşit să renunţe la alcool. În cele din urmă s-a botezat. Viciul a continuat. Speranţa părinţilor s-a risipit. A venit momentul căsătoriei. O nouă speranţă în urma rugăciunilor. Lipsa de perseverenţă l-a doborât iarăşi, generând mari probleme şi în relaţia de cuplu.
Cam aşa răspundea Israel la apelurile lui Dumnezeu de reformă spirituală. Vremea lui Ţefania este un argument relevant.
Nu este oare şi astăzi aceeaşi problemă cu starea spirituală? Promisiunile făcute în momentul acceptării lui Isus, de cele mai multe ori, sunt uitate. Comportamentul nepotrivit este scuzat cu explicaţii privind ispitele lumii, condiţiile de viaţă şi posibilităţile precare. Dumnezeu a făgăduit să fie prezent, să ajute, să binecuvânteze şi să cânte de bucurie (cuvântul „veselie” din textul biblic se traduce şi cu „cântec”), pentru fiecare convertit cu adevărat. Astăzi, Domnul vrea să cânte de bucurie pentru tine. Ascultă!
Doamne, ajută-ne să ajungem să învăţăm din lecţiile trecutului, ca să fim statornici lângă Tine!
Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud