Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)
Apostolul Petru se evidenţiază în multe rânduri pe paginile evangheliilor. Rămâne memorabilă totuşi experienţa în care, în mijlocul mării agitate, Petru exclamă: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe ape”, răspunsul Domnului venind prompt, „Vino!”
Cu siguranţă îţi aminteşti momentul acesta. Umblarea pe mare nu este o experienţă pe care s-o uiţi uşor, nici chiar ca cititor. Totuşi, accentul corect al iniţiativei lui Petru trebuie aşezat asupra Mântuitorului, şi nu asupra spectaculozităţii momentului. Altfel spus, ceea ce Petru doreşte este să ajungă la Domnul Său, chiar umblând pe mare dacă este nevoie.
Nu este nimic vinovat în dorinţa lui Petru, exprimată şi asumată. Şi totuşi eşecul manifestat prin scufundarea sa aruncă o umbră asupra exprimării ataşamentului faţă de Mântuitorul. Ce a condus la aceasta? Mândria? Frica? Ambele se găsesc acolo, însă ca nişte cauze secundare, exprimări ale firii pământeşti, manifestându-se ca urmare a unei cauze primare: întreruperea contactului cu Mântuitorul şi pierderea din vedere a ţintei asumate iniţial de Petru, aceea de a ajunge la Isus.
„Isus citise caracterul ucenicilor Săi. El ştia cât de greu avea să fie încercată credinţa lor. În întâmplarea aceasta pe mare, El dorea să-i descopere lui Petru propria slăbiciune – să-i arate că siguranţa lui era numai în continua dependenţă de puterea dumnezeiască. În mijlocul furtunii de ispite, el putea să meargă în siguranţă numai dacă, într-o totală neîncredere în sine, avea să se sprijine doar pe Mântuitorul. Petru era slab chiar în punctul în care se credea tare şi numai atunci când şi-a dat seama de slăbiciunea sa a putut înţelege nevoia de a se sprijini pe Hristos. Dacă ar fi învăţat lecţia pe care Isus a dorit să i-o dea prin cele petrecute pe mare, el n-ar fi căzut atunci când a venit asupra lui încercarea cea mare. (…) Numai când ne dăm seama de propria slăbiciune şi privim tot timpul ţintă la Isus, putem merge în siguranţă.” (Hristos, Lumina lumii, 382 orig.)
Mihai Liviu Papadopol, pastor, Conferinţa Muntenia
