Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” (Luca 13:12)
Cândva, lângă râul Olt, am avut o străbunică cu o coloană atât de deformată, că spatele ei făcea o paralelă cu pământul. Rareori putea să ne privească. Ne recunoștea după voce, după încălțăminte sau după haine. Privea mai mult în pământ, iar comunicarea față către față era o dorință mereu amânată. Nu puteam ști niciodată dacă era tristă sau veselă, dacă zâmbea sau plângea. Dar în mod sigur plânsul ei din inimă era o revărsare continuă.
De necrezut! Isus vindecă o femeie gârbovă fără ca aceasta să-I ceară. Un argument tare pentru vrăjmașca să-I impute Mântuitorului acest gest părtinitor. „De ce nu-i vindeci pe toți cei cărora nu le trece prin minte să-Ți ceară vindecarea?” auzim parcă reproșul vocal al oponentului Lui și al nostru.
Unde stătea femeia în sinagogă? În față sau în spate? Dacă Isus a văzut-o, înseamnă că era în față. Și, pentru că nu erau scaune sau bănci, toți stăteau în picioare. Nu ar fi putut fi văzută, așa gârbovă, dacă era în spate. Apoi, gestul ei de a veni în față însemna dispreț față de contestarea pe care „neprihăniții” o tot aminteau, că în sinagogă nu li se permitea să intre celor cu deficiențe fizice. De ce? Interpretarea era clară pentru ei: aceștia erau pedepsiți pentru păcatul lor, iar trupul lor deformat era certitudinea acestei rațiuni.
Isus strică tiparul, ceea ce duce la revolta fruntașului sinagogii. Femeia trece peste tradițiile fariseilor și cărturarilor și se expune batjocurii celor care se considerau drepți. Isus o vede pentru că femeia vrea să fie văzută. De aceea a venit în față, în ciuda faptului că strica peisajul cutumelor sinagogii. În curajul ei de a se expune, Isus a citit cererea ei: „Doamne, iată-mă aici, în fața Ta, pocită, strâmbă, marginalizată, exclusă din drepturi, cu o tristețe lungă de optsprezece ani. N-am mai văzut de mult fețe de oameni și nici cerul nu l-am mai putut privi. Dacă vrei, poți să-mi dai acea îndreptare după care tânjesc. De aceea sunt aici, ca să mă vezi cum sunt.” Și Isus a văzut-o și a răspuns rugăciunii ei nerostite.
Este posibil că păcatul sau alegerile greșite să îți încovoaie sufletul până acolo încât să nu mai vezi Cerul și nici să nu te mai intereseze ce spun privirile celor din jur. Dar deodată, nu te mai suporți și nu mai vrei să trăiești o viață cocoșată și aplecată spre mizeriile pământului. Îl cauți și El te vede, pentru că vrei să fii văzut. Apoi auzi: „Ești dezlegat de neputința ta!” Nu aceasta voiai?
George Uba, pastor, Conferința Muntenia
