Zacheu

Isus, când a ajuns la locul acela, a privit în sus, l-a văzut şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!” (Luca 19:5)

Viața este plină de întâlniri. Te întâlnești cu cei din familie, cu colegii, cu cei care împărtășesc aceleași convingeri religioase ca tine. Astăzi cu cine vrei să te întâlnești?

În pasajul de astăzi, ca urmare a întâlnirii cu Isus, viaţa lui Zacheu s-a schimbat. Ce trebuie să faci ca să Îl întâlnești pe Isus astăzi? Atitudinea lui Zacheu ne oferă un răspuns vrednic de luat în seamă.

În primul rând, Zacheu dorea să-L întâlnească pe Isus.

„Vameșul bogat nu era un om lumesc, cu totul împietrit, cum părea. Sub aparența lumească și mândră, se găsea o inimă simțitoare la îndemnurile dumnezeiești.” (Hristos, Lumina lumii, p. 538)

Când a auzit că unul dintre ucenicii Lui a fost vameș, că Isus stă la masă cu păcătoșii, Zacheu a dorit să-L cunoască personal. Nu cred că era interesat de religia lui Isus, ci de persoana Lui. Dorea să-L vadă. Vrei să ai o întâlnire cu Isus astăzi? Caută locul pe unde trece El. Poți începe deschizând Biblia. „Cercetați Scripturile…, ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39).

În al doilea rând, Zacheu nu a renunțat la dorința de a-L vedea în ciuda obstacolelor pe care le întâmpina. „Căuta să vadă care era Isus; dar nu putea din cauza mulţimii, căci era mic de statură” (Luca 19:3).

Deși avea un complex de inferioritate, nu a renunţat, pentru că a avut dorinţa fierbinte să-L vadă pe Isus. Când au apărut obstacolele, Zacheu nu s-a întors acasă.

În al treilea rând, Zacheu a acționat imediat la cuvintele lui Isus.

Isus spune: „Zachee, dă-te jos degrabă!” Isus te cheamă și pe tine. Îți spune la fel: Astăzi trebuie să rămân în casa ta! Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Când Zacheu L-a întâlnit şi L-a primit pe Isus, întregul lui sistem de valori s-a schimbat.

Îl primeşti cu bucurie ca şi Zacheu? Sau… găsești o scuză?

Doresc ca bucuria mântuirii pe care a trăit-o Zacheu să o trăim și noi!

Ionel Calotă, pastor, Conferința Muntenia

365 repere
365 repere
Zilnic vom medita asupra istoriei unor sfinţi sau păcătoşi, profeţi sinceri sau falşi, oameni altruişti sau răzbunători. De fapt, experienţa acestor eroi ai Bibliei este şi experienţa noastră zilnică. Este lupta dintre bine şi rău, lupta dintre Dumnezeu şi Satana. „365 de repere biblice” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video