Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu.” (Marcu 15:39)
Era o noapte liniştită şi tăcută. Vântul adia uşor, iar soarele îşi trimitea către pământ ultimele raze palide înainte de a dispărea după coline. Sutaşul stătea singur în faţa casei sale şi privea îngândurat apusul de soare. Nu îşi putea explica de ce, însă noaptea aceea i se părea diferită de toate celelalte de până atunci.
A doua zi se prefigura a fi ca restul zilelor: trebuiau organizate patrulele şi trebuiau executaţi nişte tâlhari. Îşi făcea datoria ca de obicei, însă sutaşul roman era neliniştit. Ceva nu era în regulă cu un deţinut. A executat deja mulţi deţinuţi, dar acest om era diferit. Nu se împotrivea, nu înjura, nu blestema; chiar i se părea că are o demnitate nemaiîntâlnită până atunci. Şi privirea lui… ah, aceea privire blândă şi tristă parcă vedea tainele cele mai ascunse ale sufletului său.
„Când întunericul s-a ridicat de deasupra crucii, iar strigătul Mântuitorului muribund fusese rostit, de îndată s-a auzit o voce spunând: «Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27:54). Aceste cuvinte n-au fost rostite în şoaptă. Toţi ochii s-au îndreptat să vadă de unde vin. Cine vorbise? Era sutaşul, ostaşul roman. Răbdarea divină a Mântuitorului şi moartea Sa subită, cu strigătul biruinţei pe buzele Lui, îl impresionaseră pe acest păgân. În trupul acela sfărâmat, zdrobit, atârnând pe cruce, sutaşul a recunoscut chipul Fiului lui Dumnezeu.” (Hristos, Lumina lumii, p. 521)
Nu contează cine eşti, de unde ai pornit, ce cale ai urmat sau unde ai poposit în călătoria aceasta numită viaţă. La un moment dat, pe un deal singuratic, vei observa o cruce veche. Chiar dacă eşti obosit sau frânt, porneşte spre Golgota. Cu fiecare pas, te vei apropia tot mai mult de pacea sufletească mult dorită. Iar când vei ajunge, poate chiar azi, sub cruce şi vei privi la Cel ce atârnă pe ea, prin perdeaua de lacrimi din ochii tăi Îl vei vedea pe El, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Viaţa ta se va schimba şi vei regăsi pacea sufletului tău de mult pierdută.
Ilyés Róbert János, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord