Și au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noicând ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32)
Pășesc încet alături de doi ucenici ai Mântuitorului, Cleopa și un prieten al său. Este târziu, în după-amiaza zilei învierii, și-i văd cum merg îngândurați de la Ierusalim spre casa lor din Emaus. Vorbesc între ei despre ultimele evenimente petrecute în legătură cu moartea și învierea Domnului Hristos. Cuget adânc și mă întreb: Eu despre ce vorbesc cu prietenii și cunoscuții mei? Dar tu?
Deodată, iată că li Se alătură un Străin, dornic să-i mângâie în tristețea lor până la lacrimi. Străinul, „Isus, știa că inima lor era legată de El în iubire și ar fi dorit să le șteargă lacrimile și să-i umple de veselie” (Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 691). Dar, mai întâi dorea să le clarifice adevărurile neînțelese și să le împrăștie norii de frământare. Aud cum îi întreabă: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi, pe drum?” (Luca 24:17). Cleopa I se adresează ca și când ar fi singurul străin care nu cunoaște ultimele evenimente, adăugând: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri” (v. 21). Îl aud pe Domnul Hristos cum începe să le tâlcuiască „în toate Scripturile, de la Moise și de la toți prorocii, tot ce era cu privire la El” (v. 27). Soarele coboară lin spre asfințit, iar călătoria se apropie de sfârșit. „Rămâi cu noi!” – spun ei. Și, pentru că stăruie, Mântuitorul acceptă invitația lor. „Dacă nu ar fi stăruit cu invitația, ucenicii nu ar fi știut că Acela care îi însoțise era Domnul care înviase. Hristos nu Își impune niciodată prezența” (Ibidem, p. 694). După ce se pregătește masa de seară, El întinde mâinile pentru a binecuvânta hrana. Împreună cu cei doi, observ în mâinile Lui semnele cuielor și strig cu bucurie triumfătoare: „Este Domnul!” Cleopa și prietenul său „se ridică să se arunce la picioarele Lui și să I se închine, dar El dispare dinaintea lor” (Ibidem). „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (v. 32) spun ei, și pornesc în grabă să ducă marea veste fraților din Ierusalim.
Și mie îmi arde sufletul de dragoste și dor pentru Mântuitorul înviat. Vreau, ca și Cleopa, să spun astăzi tuturor că doar prin El putem fi salvați pentru veșnicie. Vrei să mi te alături?
Magdalena Toma, Arad
