Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus. (Faptele 8:35)
În cartea Faptele apostolilor este descrisă cea mai frumoasă istorie a poporului lui Dumnezeu. Niciodată biserica n-a fost atât de aproape de Dumnezeu. Niciodată biserica n-a avut atât de multă putere. Rezultatele prezenţei ei în lume au însemnat atât de mult în vremea aceea!
Primele opt capitole din cartea Faptele apostolilor ne prezintă două faze din istoria bisericii apostolice din Ierusalim.
Prima fază este marcată de puterea primită cu ocazia Cincizecimii, manifestată în cuvânt și fapte care mărturiseau că apostolii preţuiau sufletele oamenilor, considerându-le mai valoroase decât bogăţiile pământeşti.
Scriptura vorbeşte însă și despre o fază dureroasă. Oameni motivaţi de spiritul celui rău au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari. Ştefan a fost ucis cu pietre și „s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeei şi ale Samariei” (8:1).
Filip, unul dintre cei şapte diaconi, se afla printre creștinii din Ierusalim. El „s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos” (8:5). Lucrarea lui în Samaria este caracterizată printr-un mare succes, o mare binecuvântare, o mare bucurie pentru cei slujiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu şi o mare bucurie şi binecuvântare pentru cel ce slujeşte.
Pe când Filip se afla încă în Samaria, a fost îndrumat de un sol ceresc să se ducă „spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza… Filip s-a sculat şi a plecat” (8:26-27). El a fost îndemnat să se îndrepte spre un etiopian şi să-i lămurească acestuia profeţia pe care o citea.
„Un înger l-a călăuzit pe Filip la acela care căuta lumina şi care era gata să primească Evanghelia. Și astăzi, îngerii vor conduce paşii acelor lucrători care vor îngădui Duhului Sfânt să le sfinţească limba, să le cureţe şi să le înnobileze inima. Îngerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Său este acela ca oamenii să lucreze pentru semenii lor.” (Faptele apostolilor, p. 81)
Lucrarea lui Dumnezeu depinde de copiii Săi, de dispoziţia lor de a lucra prin credinţă. Domnul are nevoie de instrumente prin care să-Și manifeste puterea fără margini. Are nevoie astăzi de noi. Vom răspunde chemării Sale?
George Toncu, Editura Viață și Sănătate
