Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia erau Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei. (Faptele 17:34)
Dionisie Areopagitul este un personaj puţin cunoscut. În jurul lui s-au construit o grămadă de legende. Scriitori bisericeşti s-au întrecut prezentând tot felul de istorii şi poveşti. În felul acesta se spune că ar fi ajuns în Europa murind martir în Franţa sau că ar fi scris opera care îi poartă numele – Corpus Dyonisianum – care l-a făcut pe Papa Grigore cel Mare, în 539, să-şi exprime respectul pentru „divinul Dionisie”. Papii din secolul al VII-lea îl considerau primul „părinte bisericesc”. Toma d᾿Aquino şi Dante (Paradisul XXVIII, 127-132) cad şi ei în capcana aceasta, crezând că este apostolul din Atena. Abia în secolul al XVI-lea, Lorenzo Valla a demonstrat că avem de-a face cu pseudo-Dionisie Areopagitul, şi toată opera este un fals. Cine era totuşi adevăratul Dionisie?
Biblia ne spune că era numit „areopagitul”, titlu care ne indică faptul că aparţinea tribunalului Areopagului. Acesta se afla pe „Colina lui Ares”, din Atena, şi judeca, de fapt, cazurile de crimă. Era compus din nouă arhonţi, dintre care, probabil, unul era Dionisie. Deci este vorba de un personaj important care, foarte probabil, că aparţinea unei familiei aristocratice ateniene. Odată cu convertirea la creştinism, devine, potrivit lui Eusebiu, episcopul bisericii din Atena (Historiae Ecclesiasticae 3,4), pierzând rolul şi locul de onoare. Textul ne spune că, la cuvântarea lui Pavel, unii (gr. οί μέν), probabil cu referire la stoici, au început să „îşi bată joc”, iar alţii (gr. οιε ωςe), epicurei, să spună: „Te vom asculta altă dată” (v. 32). Pavel refuza să se identifice cu ei şi, în versetul 33, se arată că a ieşit din mijlocul lor. Împreună cu Pavel, a ieşit şi Dionisie. Faptul ca Dionisie reuşeşte să părăsească locul batjocurii este important şi acest gest poate să fie înţeles doar în lumina celei de-a doua afirmaţii care se face despre el: „A crezut.” Aceasta face deosebirea între batjocoritori şi sfinţi. La un moment dat, drumurile se despart şi tocmai pentru aceasta scrie Ioan: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu…!” (Apocalipsa 18:4).
Corneliu Benone Lupu, pastor, Roma, Italia
