Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos. (Iacov 1:1)
Sunt Iacov, întâiul născut al lui Iosif (Matei 13:55). Pe mama am pierdut-o de mici. Tata s-a recăsătorit cu Maria, care ne-a fost o adevărată mamă, blândă şi credincioasă. Copilul ei a fost mezinul casei. N-am văzut niciun copil, apoi tânăr atât de nevinovat, înțelept, curajos și bun. Pe noi, frații mai mari, Isus ne-a iubit cu „o iubire nesfârșită” (Hristos, Lumina lumii, cap. 9, par. 10). Noi însă L-am rănit mult. Cu dispreț, îndoială, gelozie, ruşine că eram rude. La noi în casă, Isus suferea din cauza răutății noastre. Găsea pace şi înțelegere la străini, în casa lui Lazăr. Noi „nu L-am băgat în seamă, totuși El suferințele noastre le-a purtat” (Isaia 53:4). Pentru că noi nu eram de partea Lui și lângă El când murea, mama noastră, văduvă de câțiva ani, a fost încredințată slujirii filiale a lui Ioan. Fiind cel mai mare, eu însumi trebuia să am grijă de fratele mai mic şi de mama. Dar n-am făcut-o.
Însă m-am căit. La doar câteva zile după acea vineri neagră, L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor şi Domn (Faptele 1:14). Şi m-a acceptat şi El! Chiar mi S-a arătat personal (1 Corinteni 15:7). Treptat, prin vocea bisericii Lui, m-a chemat să-L slujesc. Am prezidat Conciliul de la Ierusalim (Faptele 15:13). Ce har nemeritat! Isus a aplicat la Iuda profeția din Psalmii 41:9: „Chiar şi acela… care mânca din pâinea mea ridică și el călcâiul împotriva mea.” Dar Iuda a mâncat trei ani alături de El; eu, 30 de ani, disprețuindu-L şi certându-L, iar creștinii mă văd stâlp în biserică, primul chiar, şi-mi zic Iacov cel Drept. Ce nedreptate! Ce iubire!
Domnul m-a folosit să scriu o epistolă bisericii! Cred că a fost prima carte scrisă din Noul Testament. Am accentuat iubirea de Dumnezeu (1:12 şi 2:5) şi dragostea față de orice om (2:8). Am mustrat discriminarea, ipocrizia, bârfa şi credința lipsită de faptele iubirii slujitoare. În ultimul meu verset, am subliniat importanța salvării unui om pierdut. Așa am fost si eu. Mândru, dar iubit, răbdat, mustrat, chemat, aşteptat. Doamne Isuse, iartă-mă! Trimite-mă!
Suflete scump, dacă treci prin amarul de a fi respins de ai tăi sau de a fi înconjurat de oameni dragi, dar care sunt pierduți, aminteşte-ți că aceasta a fost şi viața lui Isus. Urmează-L prin a-i iubi pe aceştia până la capăt, cu răbdare şi sacrificiu. Crede, iubeşte şi nădăjduieşte! Istoria lor nu s-a încheiat deocamdată! În ceea ce te privește, nu uita cine ai fost, nu te mândri cu ceea ce eşti acum şi roagă-te lui Dumnezeu să te folosească în a-i întoarce pe alți iacovi ce stau zeci de ani lângă Isus, dar neiubindu-L!
Cristian Trenchea, pastor, Conferinţa Moldova
