Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:12-14)
Te-ai întrebat vreodată câte decizii ia un om în fiecare zi? N-ai fost curios să afli numărul deciziilor în urma cărora ai ajuns să fii persoana care ești astăzi? Ei bine, conform unor cercetători, se pare că un adult, în medie, face în jur de 35 000 de alegeri pe zi, în timp ce un copil abia 3 000. Poate părea exagerat acest număr, dar având în vedere faptul că 230 din toate aceste decizii sunt legate de mâncare, 35 000 nu pare deloc a fi un număr atât de mare.
Fiecare decizie luată poartă cu ea o serie de consecințe, fie ele bune sau rele. Abilitatea de a alege este o putere incredibilă pe care Creatorul ne-a oferit-o și față de care avem o responsabilitate foarte mare, nu doar pentru impactul pe care-l poate avea asupra noastră, ci și pentru impactul pe care-l poate avea asupra aproapelui nostru.
Satana a avut, la rândul lui, capacitatea de a alege. Numele pe care-l poartă, comportamentul pe care-l are, imaginea pe care și-a creat-o în ochii oamenilor, toate aceste lucruri sunt urmarea alegerii pe care a făcut-o, și anume alegerea de a se împotrivi lui Dumnezeu. În Patriarhi și profeți, Ellen G. White scrie următoarele: „Încetul cu încetul, Lucifer a ajuns să-şi îngăduie dorinţa după înălţare de sine… Deşi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns să o privească drept ceva ce îi aparţinea lui însuşi.
Alegerile pe care le facem astăzi ar trebui să urmărească binele pe care Dumnezeu îl așteaptă de la noi. Având în minte exemplul negativ oferit de Satana, precum și consecințele alegerii răului, să căutăm ca alegerile pe care le facem astăzi să fie făcute spre a-L cinsti și onora pe Dumnezeu.
Doamne, ajută-mă să conștientizez importanța fiecărei alegeri, căci doresc ca, în cele din urmă, ele să mă conducă spre Împărăția Ta!
Lucian Mihăilă, student, Institutul Teologic Adventist – Cernica